Realegerea lui Xi Jinping face parte din planul de continuitate, afirmă Ionuţ Cristache

57

După după realegerea lui Xi Jinping în fruntea Partidului Comunist Chinez, jurnalistul Ion Cristoiu a lansat un avertisment crunt. Acesta este de părere că autoritățile chineze se pregătesc de război mondial.

„Se pregătesc de război mondial și ei”

În cadrul podcastului „Cristache & Cristoiu”, jurnalistul, scriitorul și analistul politic Ion Cristoiu a spus că Partidul Comunist Chinez (PCC) se pregătește de „război mondial” prin realegerea lui Xi Jinping.

În analiza sa, „Cel mai mare eveniment, congresul partidului comunist chinez. Se pregătesc de război mondial și ei. Și realegerea lui face parte din asta. Au două direcții. Pregătirea armată și crearea unei alianțe militare acolo. La rândul lor, americanii au creat un mini NATO acolo: ei, britanicii, Coreea de Sud, australienii și Japonia. E un eveniment planetar, faptul că a fost reales”, a declarat Ion Cristoiu.

Realegerea lui Xi Jinping face parte din planul de continuitate

La rândul său, Ionuț Cristache a subliniat că realegerea lui Xi Jinping face parte din „planul de continuitate”, deoarece nu se schimbă liderul la vremuri de război.

În viziunea sa, „E planul de continuitate, că nu se schimbă liderul la vremuri de război, că nu se face. Și, doi la mână, a și anunțat. Începe cursa înarmării. Gata. Vă dați seama? China abia acum ia în serios înarmarea. Vă dați seama ce e acolo când sună Xi Jinping mobilizarea? Nu mai ridiculizăm ca la Putin…”, a adăugat jurnalistul Ionuț Cristache, care susține că fostul președinte american Donald Trump a prevăzut această schimbare de strategie a Chinei, de la o forță economică, aparent pacifistă, la o forță militară de temut.

„Ei erau cu microcipuri, ca să le fure patentele americanilor, dar Trump s-a prins de treaba asta când a spus că mai ușor cu globalismul, gata, se contractă, ne întoarcem acasă, cu producție cu tot”, a spus Ionuț Cristache.

„Dar vă imaginați ei, cu tehnologia lor? Și ei chiar au armată. Sunt un miliard și 600 de milioane.(…)Și mă miră că la noi nu se discută.”, se arată surprins Ion Cristoiu, care amintește amuzat de știrile false de acum câteva săptămâni, care spuneau că Xi Jinping a fost înlăturat de la putere.

„Mai țineți minte cu Xi care era arestat? Apăruseră și poze, arestat de partidul comunist…”, a amintit Ion Cristoiu, care a mai dat un exemplu de fake news care a făcut ocolul presei românești.

„Titlu, peste tot, în presa din România: Elitele ruse abia așteaptă să se debaraseze de Putin. Și când citesc eu, era citat un consilier local de la Petersburg, care era în Georgia… Imaginați-vă că avem un consilier local la București, care a fugit în Republica Moldova și zice că Iohannis e pe terminate”, a mai spus Ion Cristoiu.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro