România va găzdui Centrul Agrometeorologic Regional pentru Europa al OMM, începând din 2023

44

În cadrul întâlnirii cu Petteri Taalas, secretarul general al Organizației Meteorologice Mondiale, președintele Klaus Iohannis a declarat că România va găzdui Centrul Agrometeorologic Regional pentru Europa al OMM, începând din 2023.

În acest sens, administrația Prezidențială a informat că președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu Petteri Taalas, secretarul-General al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM) marți, pe data de 2 noiembrie.

Astfel, „Președintele României, Klaus Iohannis, a avut marți, 8 noiembrie 2022, o întrevedere cu Secretarul-General al Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), Petteri Taalas”, scrie în comunicatul transmis de către aceasta.

În cadrul întrevederii, președintele „a precizat că țara noastră va găzdui, începând cu 2023, Centrul Agrometeorologic Regional pentru Europa al OMM, cu implicații pentru securitatea alimentară internațională, pusă în pericol de schimbările climatice”.

„Prin datele pe care le va furniza, Centrul va fi esențial în adaptarea națională și internațională la schimbările climatice a sistemelor de producție alimentară. Centrul va contribui, totodată, la creșterea securității alimentare în România, Europa și statele din afara Europei”, a mai transmis Administrația Prezidențială.

Schimbările climatice, cel mai important subiect dezbătut

Administraţia prezidenţială a informat că discuțiile „au vizat aspecte legate de agenda COP27, cu accent pe rolul cercetării și al serviciilor meteorologice în abordarea schimbărilor climatice. A fost evidențiat, totodată, rolul deosebit de important al cercetării științifice și inovării pentru o tranziție ecologică ordonată”, iar președintele României și Secretarul-General al OMM „au convenit asupra nevoii de a realiza atenuarea și adaptarea la schimbările climatice prin implementarea de politici publice bazate pe date de calitate și știință. În acest sens, trebuie îmbunătățită comunicarea dintre decidenți și comunitatea științifică angajată în studiul schimbărilor climatice”.

Cum va contribui România la furnizarea datelor esențiale?

Despre aceasta, șeful statului a menționat „contribuția României în generarea de date meteorologice și climatice esențiale pentru atenuarea și adaptarea la schimbările climatice la nivel internațional”, arătând că, „în acest sens, Administrația Națională de Meteorologie este foarte activă în structurile Organizației Meteorologice Mondiale, iar datele meteorologice au impact asupra vieții de zi cu zi și a bunăstării cetățenilor”.

În contextul activităţilor, președintele Klaus Iohannis a participat luni și marți la Summitul implementării climatice din cadrul Conferinței Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP27), de la Sharm El-Sheikh, Republica Arabă Egipt. În cadrul evenimentului, acesta a declarat că izbucnirea războiului din Ucraina nu trebuie să distragă atenția de la problema schimbările climatice.

Șeful statului a declarat că „schimbările climatice nu sunt un concept abstract, ci o realitate cotidiană, cu consecințe asupra sănătății umane, a naturii și a economiei”. Acesta a subliniat că România s-a confruntat în acest an cu „o secetă severă, cu implicații negative asupra alimentării cu apă, a producției hranei și a generării de electricitate”, astfel încât eforturile de adaptare să fie cruciale pentru creșterea rezilienței atât a societăților, cât și a ecosistemelor care se confruntă cu riscuri climatice.

Președintele a mai spus că „România sprijină pe deplin rolul de lider asumat de Uniunea Europeană în ceea ce privește limitarea schimbărilor climatice și angajamentul nostru comun de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră”, arătând că, în acest context, „costul lipsei de acțiune în domeniul climei depășește cu mult costul acțiunii. Schimbările climatice generează pierderi și daune economice și non-economice în întreaga lume”.


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News


Sursa: Capital.ro