Rușii au început să-și dezmembreze avioanele pentru piese de schimb

31

Companiile aeriene rusești, inclusiv transportatorul de stat, Aeroflot, au început să-și dezmembreze avioanele pentru piese de schimb, în condițiile în care sancțiunile occidentale au blocat capacitatea rușilor a achiziționa altele din străinătate, relatează Reuters.

În acest sens, companiile au primit inclusiv indicații de la autorități să folosească o parte dintre avioane pentru piese pentru a se asigura că restul flotelor, formate din avioane produse în străinătate, pot continua să zboare, măcar până la sfârșitul lui 2025.

În prezent, sancțiunile impuse Rusiei după invadarea Ucrainei au blocat capacitatea companiilor aeriene rusești de a mai achiziționa piese de schimb din străinătate sau de a mai face lucrările de mentenanță necesare la avioane.

Concret, cel puţin un avion rusesc de tip Suhoi Superjet 100 şi un avion Airbus A350, ambele operate de Aeroflot, sunt în prezent blocate la sol unde sunt dezmembrate pentru piese de schimb, scrie Reuters, care citează o sursă familiarizată cu situația.

Aceasta a precizat că, în cazul avionului Airbus A350, este vorba de un aparat aproape nou. De asemenea, au început să fie scoase componente şi de pe câteva avioane de tip Boeing 737 şi Airbus A320 din flota Aeroflot, deoarece transportatorul are nevoie de mai multe piese de schimb pentru alte alte aparate Boeing 737 şi Airbus A320.

În contextul transportului aerian, cea mai mare parte a avioanelor folosite de companiile aeriene ruseşti sunt aparate produse în Occident. Însă şi avioanele de pasageri Suhoi Superjet asamblate în Rusia sunt dependente de componentele produse în străinătate.

Sursa citată de Reuters susţine că un motor a fost deja scos de pe un avion Superjet pentru ca un alt aparat Superjet să poată zbura în continuare. Experţii subliniază că este ceva frecvent ca motoarele să fie schimbate de pe un avion pe altul, nefiind considerate echipamente care să fie parte din corpul aeronavei.

Problema este că noile generaţii de avioane, precum A320neo, A350, Boeing 737 MAX şi Boeing 787, au o tehnologie care este îmbunătăţită în mod constant. În decurs de un an de la intrarea în vigoare a sancţiunilor, va fi o „provocare” să fie menţinute în serviciu aceste avioane moderne, chiar şi pentru inginerii ruşi foarte competenţi, susţin sursele occidentale.

Din punct de vedere al unei companii, practica de a dezmembra un avion pentru ca alte avioane să poată zbura în continuare este în mod frecvent asociată cu dificultăţile financiare întâmpinate de o companie aeriană însă nu s-a întâmplat niciodată la o asemenea amploare precum cea prognozată că va avea loc în Rusia.

În momentul de faţă, aproximativ 80% din flota Aeroflot constă din avioane Boeing şi Airbus. La sfârșitul anului trecut, compania aeriană rusească deţinea 134 de avioane Boeing şi 146 de Airbus, precum şi 80 de avioane ruseşti de tip Suhoi Superjet-100.

În contextul calculelor Reuters, pe baza datelor furnizate de Flightradar24, aproximativ 50 de avioane Aeroflot, adică 15% din flota sa, nu au mai decolat începând de la finele lunii iulie. În plus, trei dintre cele şapte avioane de tip Airbus A350s operate de Aeroflot, inclusiv un avion care acum este dezmembrat pentru piese de schimb, nu au mai decolat de trei luni.

Astfel că transportatorii aerieni ruşi zboară în prezent pe mai puţine rute, din cauza sancţiunilor occidentale, ceea ce înseamnă că sunt avioane care nu sunt folosite şi pot fi dezmembrate pentru piese de schimb, a declarat o a doua sursă.

Aşadar, compania Aeroflot, odată una dintre cele mai mare companii aeriene ale lumii dar care acum este dependentă de susţinerea statului, a înregistrat o scădere de 22% a traficului în al doilea trimestru al acestui an, după ce sancţiunile internaţionale au împiedicat Aeroflot să zboare pe majoritatea destinaţiilor occidentale.

Sursa: Digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata