Toate clădirile noi din Uniunea Europeană ar putea fi prevăzute cu panouri solare

Pentru viitor, Comisia Europeană are în plan să accelereze dezvoltarea energiilor regenerabile și înlocuirea gazelor și petrolului rusesc. În acest context, va fi obligatoriu ca toate clădirile noi din Uniunea Europeană ar putea fi prevăzute cu panouri solare.

Executivul comunitar vrea ca jumătate din energia Uniunii Europene (UE) să provină din surse regenerabile în 2030, mai mult decât dublu faţă de nivelul actual.

În contextul financiar, costul total al atingerii acestui obiectiv ar urma să se ridice la sute de miliarde de euro, dar aceste costuri ar fi compensate de economii anuale de 84 de miliarde de euro generate de reducerea importurilor de combustibili fosili, susţine un plan al Bruxelles-ului denumit “RepowerEU” şi consultat de Financial Times.

Toate clădirile noi din UE ar putea avea panouri solare

Una din propuneri este “introducerea obligativităţii de a avea instalaţii solare pe acoperişul tuturor noilor clădiri şi al tuturor clădirilor existente cu performanţe energetice clasa D şi peste”.

Iniţial, planul UE, conform căruia emisiile de carbon trebuiau reduse cu 55% până în 2030 comparativ cu nivelul lor din 1990, cerea o ţintă de 40% pentru regenerabile. Însă războiul din Ucraina a impulsionat Bruxelles-ul să încerce să obţină independenţa energetică de Rusia, care este responsabilă pentru 40% din necesarul de gaze al blocului comunitar şi 20% din livrările de petrol.

În acest fel, documentul RepowerEU, care este posibil să sufere modificări înainte de a fi publicat miercuri, susţine că energiile regenerabile sunt cea mai bună modalitate pentru a lupta cu schimbările climatice şi a atinge independenţa energetică, împreună cu importurile de gaze lichefiate şi hidrogenul generat din electricitate regenerabilă.

Gospodăriile ar urma să plătească, în medie, 309 de euro pe an în plus conform planurilor Comisiei.

Concret, “Costurile mai mari cu combustibilul şi efortul suplimentar de a reduce consumul de gaze vor majora costurile pentru sistemul energetic cu aproape 10% până la 1.721 miliarde de euro pe an, în medie, în deceniul 2021-2030”, se precizează în documentul Comisiei citat de Financial Times.

Parcurile eoliene și fotovoltaice, o altă prioritate a UE

În planurile sale, Comisia vrea să urgenteze construcţia de parcuri eoliene şi fotovoltaice prin forţarea statelor membre să desemneze zone “prioritare” cu standarde de mediu mai relaxare şi aprobare rapidă.

“Statele membre ar trebui să pună la punct scheme naţionale de susţinere pentru a asigura introducerea pe scară largă a panourilor solare pe clădiri. Acolo unde este cazul, acest efort ar trebui combinat cu renovarea acoperişurilor şi introducerea de soluţii de stocare a energiei şi pompe de căldură. De asemenea, statele membre ar trebui să mobilizeze instalarea de echipamente solare pe toate clădirile publice care sunt adecvate pentru acestea, de la clădiri administrative şi până la şcoli”, se precizează în documentul care ar urma să fie publicat miercuri de Comisia Europeană.

Multe din propunerile executivului comunitar vor avea nevoie de aprobarea guvernelor naţionale şi a Parlamentului European.

imobiliarepanouri solareUE
Comentarii (0)
Adaugă comentariu