Universul s-ar putea prăbuși „Remarcabil de repede” avertizează astronomii

Foto: playtech.ro
56

În cadrul unei noi lucrări, publicată pe data 5 aprilie 2022 în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, cercetătorii de la Universitatea Princeton din Statele Unite au anunțat că universul ar putea începe să se contracte ”remarcabil de repede”.

În opinia lor, după o expansiune de 13,8 miliarde de ani, cosmosul s-ar putea prăbuși, fiind chiar posibil un sfârșit al spațiu-timpului.

În noul studiu, trei oameni de știință încearcă să modeleze natura energiei întunecate – o forță misterioasă care pare să determine universul să se extindă din ce în ce mai repede – pe baza observațiilor anterioare, potrivit Live Science.

În contextul cercetărilor, în modelul echipei, energia întunecată nu este o constantă a naturii, ci o entitate numită chintesență, care se poate degrada în timp. Cercetătorii au descoperit că, deși expansiunea universului accelerează de miliarde de ani, forța respingătoare a energiei întunecate ar putea slăbi.

În contextul modelului lor, accelerația universului s-ar putea încheia ”în curând”, în următorii 65 de milioane de ani, iar apoi, în 100 de milioane de ani, aceasta s-ar putea opri complet, intrând într-o contracție lentă, care s-ar putea termina cu sfârșitul cosmosului sau poate cu renașterea timpului și spațiului.

Și toate astea s-ar putea întâmpla ”remarcabil de repede”, a spus coautorul studiului, Paul Steinhardt, directorul Centrului pentru Științe al Universității Princeton din Statele Unite.

În opinia sa, ”Revenind în timp, cu 65 de milioane de ani, atunci când asteroidul Chicxulub a lovit Pământul și a dus la dispariția dinozaurilor. La scară cosmică, 65 de milioane de ani este un timp remarcabil de scurt”, a spus Steinhardt.

 

În concluzie, deși energia întunecată reprezintă aproximativ 70% din masa totală a energiei universului, proprietățile sale rămân un mister total. Oamenii de știință cred că materia întunecată ar putea dispărea, iar gravitația ar deveni atunci forța dominantă din spațiu și asta ar face ca universul să se micșoreze, ducând la ciocnirea stelelor, galaxiilor și planetelor, pe măsură ce cosmosul se va prăbuși.

Sursa: Ziare.com
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata