Printre cei zece prizonieri de război eliberați se numără Aiden Aslin, cetățean britanic capturat în luna aprilie, pe care soldații ruși l-au folosit pentru clipuri de propagandă și pe care l-au condamnat, apoi, la moarte, și cetățenii americanii Alexander Drueke și Andy Huynh, capturați în luna iunie de armata rusă.

În contextul de colaborare,  Mohammed Bin Salman a menținut legăturile cu Vladimir Putin, inclusiv în cadrul OPEC+, în ciuda presiunilor făcute de Statelor Unite ale Americii, aliatul tradițional al Arabiei Saudite.

Turcia a mediat un schimb de prizonier între Rusia și Ucraina

În ziua de marți, 20 septembrie 2022, Rusia şi Ucraina au realizat un alt schimb de prizonieri de război. Anunțul a fost făcut de către președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

În contextul acestui schimb de prizonieri, a fost intermediat de către Turcia. Recep Tayyip Erdogan a confirmat că cele două tabere s-au înțeles asupra unui „schimb de 200 de prizonieri”.

Astfel, „Două sute de prizonieri urmează să fie schimbați în curând, în urma unui acord între părți”, a precizat Recep Tayyip Erdogan, subliniind că putem vorbi despre un progres „semnificativ” în acest război, relatează postul american de televiziune PBS. Președintele Turciei nu a oferit alte detalii, spre exemplu, dacă prizonierii vizați sunt militari sau civili.

De altfel, săptămâna trecută, Recep Tayyip Erdogan s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Summitul OCS (Organizația de Cooperare de la Shanghai). După discuțiile avute cu președintele rus, Recep Tayyip Erdogan este ferm convins că Vladimir Putin va termina rapid războiul declanșat în Ucraina.

În opinia sa, „Trebuie să se ajungă la un acord care să satisfacă pe toată lumea. Acesta este lucru aşteptat şi la care se speră”, a spus președintele Turciei, subliniind că atât el, cât şi Antonio Guterres, secretarul general al ONU, „acţionează în acest sens”.