Adio cămilelor de pe Platoul Gizeh

Imaginea cămilelor şi şaretelor trase de cai din apropierea piramidelor de pe Platoul Gizeh, aflate la vânătoare de turişti, sunt pe cale să dispară la ordinul autorităţilor egiptene, care vor să treacă la maşinile electrice.

‘Deja nu mai este posibil să aştepţi turiştii la poalele piramidei’, spune Gamal Sayed, un egiptean care lucrează de peste 25 de ani în branşă. Asemeni lui Gamal şi cămilei sale ‘Duba Duba’, o sută de dromadere îi aşteaptă pe vizitatori în noul amplasament ridicat pentru ei în apropiere de platou, notează ziarul El Mundo. ‘Noua locaţie este provizorie pentru că, spune Omar, grajdurile vor fi amplasate se şoseaua care duce în localitatea Al Fayum.

‘Turiştii nu vin la piramide pentru a vedea doar pietre, ci şi pentru a se urca şi plimba pe cămile’, spune el. Cu turban şi ochelari de soare, proprietarul de cămile critică schimbările promovate de secretarul general al Consiliului Superior al Antichităţilor, Zahi Hawas, având în vedere că, potrivit lui, vor pune capăt imaginii tradiţionale din ghidele turistice.

Mulţi turişti se plângă însă că au fost hărţuiţi de cei care se ocupă cu aceasta afacere. Zahi Hawas asigură că este vorba de a ‘salva piramidele”, şi se bucură că s-a renunţat la cai şi la şaretele din apropierea piramidelor. ‘Mulţi proprietari de cămile fac lucruri care dăunează turismului. Am primit multe scrisori de plângere de la cei care spun că nu se vor mai întoarce în Egipt pentru că au fost maltrataţi sau hărţuiţi de ei’, notează Hawas în ziarul de limbă engleză Al Ahram.

Proiectul de modernizare a Platoului Gizeh, plin în ultimele zile de poliţişti călare, muncitori şi utilaje, va schimba accesul celor care sosesc în autocare. ‘Turiştii vor putea vedea grajdurile imediat ce coboară din autocar şi vor decide astfel, dacă urcă sau nu, pe o cămilă sau un cal’, explică Hawas. Dar nu vor mai putea, conform noilor reguli, să se plimbe cu cămila sau calul în apropiere de piramide, ci departe de ele.

Principala noutate va fi însă extinderea ofertei de transport prin folosirea maşinilor electrice, ‘pe care turiştii le vor putea închiria pentru a ajunge la piramide şi a le vizita în interior’, spune Hawas. „ Şi nu se va mai afla nimeni în preajma turiştilor pentru a-i întreba dacă vor să urce pe cămilă, ori să cumpere un suvenir’, adaugă el, mărturisind că visul lui este să ‘cureţe Platoul Gizeh şi să-i redea gloria de odinioră’, iar pentru aceasta are în vedere maşina electronică.

Aceasta a fost şi ţinta criticilor proprietarilor de cămile care o consideră un concurent ce le pune în pericol afacerea. În timp ce explică de ce se opune acestei „invenţii”, Omar arată cu degetul un nou drum care se întrezăreşte în mijlocul deşertului în direcţia piramidelor şi pe care numeroşi lucrători se grăbesc să îl termine. „Ne vom aşeza unde începe, iar turiştilor le va fi mai greu să ajungă până acolo pentru a se urca pe cămilele noastre’, susţine Omar.

În faţa criticilor autorităţilor că abuză şi îi înşeală pe turişti, Omar se apără spunând că ‘nimeni nu-i obligă să urce pe cămile’. „Negociem preţul înainte că turiştii să urce în şa’, spunea Gamal, explicând că munca lui începe dis de dimineaţă, în jur de ora 7 şi se încheie la 4”, când se întorc toţi acasă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata