Basilica paleocreştină din Niculiţel, redată circuitului turistic

Basilica paleocreştină de la Niculiţel, judeţul Tulcea, îşi aşteaptă vizitatorii, după ce, în ultimii aproape doi ani, aceasta a fost închisă pentru lucrări de reabilitare.

‘Monumentul poate fi deja vizitat de persoanele care ajung în satul Niculiţel. Recepţia lucrărilor a fost efectuată, iar în curând obiectivul va fi inaugurat oficial’, a declarat miercuri, 3 februarie, primarul comunei Niculiţel, Florin Pascale.

Lucrările de reabilitare a Basilicii paleocreştine din Niculiţel, monument unic de arhitectură în Europa, au început în anul 2014, fiind finanţate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Potrivit Consiliului Judeţean, bugetul proiectului fiind de peste 11,4 milioane de lei.

Basilica paleocreştină din Niculiţel este un monument unic în Europa, potrivit Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă Simion’, aceasta reprezentând cel mai timpuriu exemplu de transpunere a concepţiilor arhitecturale greco-romane în arhitectura paleocreştină.

În 1971, aici a fost descoperită o criptă ce adăpostea osemintele a două grupuri de martiri, un grup de patru, în partea superioară a martyrionului, respectiv doi martiri la nivelul inferior. Cripta a fost construită pentru ei la sfârşitul secolului al IV-lea d.Hr., iar calitatea de martiri creştini a patru dintre sfinţi, Zotikos, Attalos, Camasis şi Phillippos, a fost înscrisă în tencuiala crudă a pereţilor criptei, actele martirice relevând că ei au fost martirizaţi în cetatea Noviodunum, din Isaccea.

Numele şi vechimea, cel mai probabil mai mare, ale celorlalţi doi sfinţi rămân încă necunoscute, singura menţiune a lor fiind făcută de inscripţia care bloca accesul în zona inferioară a criptei ‘Aici şi acolo (se află) sângele martirilor‘. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata