Biserica de lemn din Vălari – monument religios unic în România

  • Arhitectura dacică pe ansamblurile bisericilor de lemn

O datare exactă se va putea face prin metoda dendrocronologică. Până atunci reţinem anul 1733 scrijelit pe peretele vestic, în tinda femeilor, care antedatează construcţia. Anul 1736 este zgâriat pe peretele nord-estic al altarului. Pe acelaşi perete este scris anul 1812 cu cărbune.

 Tot cu cărbune a fost scris anul 1830 pe peretele exterior vestic. Pe pereţii interiori se pot identifica mai multe însemnări şi desene interesante, zgâriate sau scrise cu cărbune. Printre ele apare, pe peretele vestic în tinda femeilor, numele „Lupu” având deasupra sa un semn de identitate format din cercuri concentrice. Nu departe apar, uşor zgâriaţi, şerpi-balauri, scoşi, parcă, din mitologia dacilor.

 Biserica a fost reparată în urmă cu aproximativ 60 de ani, când au fost înlocuiţi tălponii construcţiei. Draniţa de pe turn şi biserica a fost renovată acum circa 30 de ani.

Biserica de lemn din Vălari este construită într-o tehnică aparent asemănătore bisericilor de lemn în căţei din Banat, la rândul lor puţine la număr. Acestea au stâlpii dăltuiţi astfel încât dulapii să fie prinşi între stâlpi.

Această tehnică este larg răspândită la case şi anexe şi este apreciată pentru economia de material lemnos. La biserica de lemn din Vălari soluţia este mai simplă şi, se pare, mai arhaică. Stâlpii (uştiorii) nu sunt dăltuiţi pe părţile lor laterale, iar dulapii (umplătura) sunt fixaţi cu cuie de fierar în dosul stâlpilor.

După uscare, între dulapii fixaţi au apărut spaţii libere, ceea ce a creat probleme de izolare a pereţilor, şi aşa subţiri. Spaţiile au fost acoperite din interior cu şipci. Între şipci se pare că au fost cândva xilogravuri.

Uştiorii sau stâlpii, sunt prinşi prin cozi în tălponi dedesubt şi în grinzi deasupra, formând o ramă la fiecare perete exterior. Această structură de rezistenţă este făcută din lemn de stejar. Fundătura de dulapi de brad rigidizează pereţii. Dulapii de brad au fost tăiaţi mecanic, posibil la un gater de apă existent în zonă în urmă cu câteva secole. Însemnările numeroase de pe ei certifică vechimea lor.

Despre vechimea tehnicii constructive este greu să ne exprimăm ferm în acest moment. Totuşi, nu putem trece cu vederea asemănarea evidentă şi semnificativă cu templele dacilor de pe columna lui Traian.

Cuiele marcate vizibil la colţurile construcţiilor de pe basoreliefuri ar putea fi cepurile de lemn cu care dacii prindeau dulapii de stâlpii verticali, aşa cum s-a păstrat la biserica din Vălari, în vechiul ţinut al Pădurenilor, în inima Daciei. Din această perspectivă biserica de lemn apare drept un martor încă în picioare de arhitectură sacră dacică, bineînţeles, într-o formă adaptată la lăcaşul de cult creştin.

Principiul constructiv este acelaşi chiar dacă dulapii sunt prinşi pe interior cu cuie de fierar. Tăierea dulapilor la gater şi folosirea cuielor de fier pentru prinderea lor indică, de fapt, un efort financiar suplimentar al comunităţii la ridicarea acestei biserici.

 Biserica are un plan dreptunghiular, împărţit între tinda femeilor şi biserica bărbaţilor, plan specific bisericilor de lemn de ţară. Altarul se afla în prelungire, spre răsărit, şi se încheie cu unghi în ax, o rezolvare mai rar întâlnită. Planul are dimensiunile modeste ale unei biserici foarte mici, cca 3,6 x 8,4 m, cu o capacitate maximă de aproximativ 80 de credincioşi.

„Uştiorii împuiaţi” din jurul bisericii dau construcţiei caracterul său aparte. Cioplitura celor 25 de uştiori este unită prin arcade peste grinzile de sub streaşină, dând impresia unei hore incinse în jurul spaţiului sacru. Printr-una din aceste arcade, puţin mai joasă, se întră în biserică, dinspre miazăzi.

Între tinda femeilor şi biserica bărbaţilor există o uşă cu portal frumos decorat. Spre altar există trei deschideri, ceea ce sugerează o datare mai aproape de secolul al XVIII-lea, dacă nu chiar de la începutul secolului al XVIII-lea. Nava este boltită cu dulapi şi întărită cu arc dublu.

 Interiorul este luminat de câteva ferestre mici. Una în axul tindei, una în navă pentru diac şi trei la altar. Două ferestre la altar şi-au păstrat forma iniţială de ochiuti, de cca 3-4 cm lăţime, care păstrează o mică scândurica ce se trage între două şipci şi serveşte drept oblon.

Turnul se înalţă pe tălpi peste tindă, înalt şi îngust. În partea superioară se termină cu un foişor şi un coif cu baza rotundă. Crucile peste turn şi altar nu sunt de fier, ci de lemn.

 Incinta cimitirului vechi este înconjurată cu gard de pari. Se intră prin partea de jos, printr-o portiţă de lemn. În cimitir se mai păstrează două cruci putrede, sprijinite de gard, cu urme de cioplitură decorativă. Frumuseţea crucilor făcute de meşterul Aurel din Poieniţa Tomii se mai poate admira la crucile de casă sau de mormânt ridicate în curţile gospodariilor din sat.

 Localitatea hunedoreană Vălari îşi duce existenţa neatins parcă de modern.

Biserica, deşi considerată o comoară de patrimoniu, a fost abandonată de autorităţi din lipsă de bani.

Cu toate astea, biserica din Vălari este una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din România, fiind un magnet pentru turiştii străini, care vin să admire comoara arhitecturală.

 

 

 

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata