Blaga: Guvernările de după 1989 au făcut prea puţin pentru dezvoltarea turismului românesc

Clasa politică de după 1989 a făcut prea puţin pentru dezvoltarea turismului românesc, indiferent de Guvern, declinul acestui sector fiind accentuat la ora actuală şi de faptul că actualul Executiv a renunţat la facilităţile promise domeniului în 2012, a declarat preşedintele PDL, Vasile Blaga, vineri, 14 martie, la o dezbatere organizată de democrat-liberali.

„Nu o să găsiţi politician după 1990 care să nu spună că turismul este una din resursele importante ale României şi că el va trebui să-şi aducă o contribuţie cât mai importantă în bunăstarea noastră a tuturor, să aibă o pondere importantă în PIB. Numai că trebuie să recunoaştem cu toţii că, indiferent de perioadele în care ne-am aflat la guvernare, nu am făcut foarte multe lucruri pentru a putea contribui la dezvoltarea turismului în România”, a declarat preşedintele PDL.

Blaga a dat ca exemplu lipsa unei reţele de transport performante care să asigure accesul la infrastructura turistică.

„Dacă ne gândim doar la faptul că nu am contribuit cu toţii şi cât ar trebui pentru a avea o reţea de transport, de exemplu, cu care să putem să ajutăm turismul în ţară. De abia de un an şi ceva avem o autostradă spre Constanţa de la Bucureşti. În rest, cu infrastructura de transport stăm foarte rău”, a spus preşedintele PDL.

Blaga a adăugat că anul trecut ponderea în PIB-ul României a turismului a fost de aproximativ 2%.

„Chiar şi comparativ cu ţările din jur, bulgarii, maghiarii, stăm de două ori mai prost. Mai mult, din păcate, ritmul de creştere a oamenilor de turism care intră în ţară, acum când nu suntem într-o perioadă de criză, ca în 2010, 2009, este mai mic decât în 2010, 2011”, a declarat liderul democrat-liberalilor.

El a adăugat că, fără a face o analiză comparativă, „Guvernul actual a anulat acum o săptămână şi facilităţile pe care le promisese în 2012 în ceea ce priveşte turismul”.

„În primul rând, nu mai găsim în prezentare, că aşa i-a spus domnul prim-ministru, în programul asumat săptămâna trecută, scutirea de impozit pe profit pentru o perioadă de trei ani pentru investiţiile noi în baze de turism, hoteluri, spa şi aşa mai departe. Nu o să mai găsiţi nici scutirea de impozit pe profit pentru o perioadă de cinci ani pentru investiţii în turismul balnear. Nu o să mai găsiţi nici scutirea de impozit pe profitul reinvestit cu condiţia efectuării de investiţii pentru îmbunătăţirea structurii de cazare, alimentaţie publică, agrement, porturi turistice şi parcuri de distracţie. Nu o să mai găsiţi nici creşterea a 10 taxe şi impozite pentru structurile hoteliere privatizate şi nefolosite sau răscumpărate de către stat, şi ştim cât de multe sunt ele, în special pe litoral. De asemenea, nici transformarea litoralului românesc în zonă cu statut special şi aici vorbesc de cei 10 kilometri în adâncime şi 20 de kilometri pe teritoriul naţional ca zonă pentru dezvolta capacităţile de turism în cadrul unei zone cu statut special”, a mai afirmat preşedintele PDL.

Blaga a precizat că democrat-liberalii au pregătit un set de propuneri pentru revigorarea acestui domeniu.

Alături de Vasile Blaga la dezbaterea pe marginea situaţiei din turism organizată de PDL s-au aflat mai mulţi lideri democrat-liberali, Andreea Paul, Anca Boagiu, Gheorghe Ialomiţianu, Sorin Moldovan, Ștefan Gheorghe, precum şi reprezentanţi ai asociaţiilor patronale din turism. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata