Casa Memorială Ion Creangă din Humuleşti, vizitată anual de peste 60.000 turişti

Pe vatră, oalele sunt la locul lor, parcă așteptând ca cineva să le folosească la gătit. Tot în stânga se află patul din scânduri și leagănul pentru copilul ‘de țâță’. Este de presupus că, în familia scriitorului, mama avea adesea copil de alăptat, așadar leagănul era o piesă de mobilier strict necesară în casă. Deasupra, pe culme, stăteau agățate costumele de sărbătoare, portul popular specific zonei Neamțului cu care se mândreau la hore toți locuitorii satului, care își găseau un loc inclusiv în lăzile de zestre ale tinerelor fete de măritat, alături de perne, pături, țoale și altele.

De-a lungul pereților de est și sud se află o băncuță din lemn sau lavița pe care, în serile de iarnă, se adunau vecinii sau rudele la șezătoare. Acolo, copil fiind, Nică a ascultat cu atenție de la bătrânii satului proverbe, zicători, ghicitori și, mai ales, povești, mostre de înțelepciune populară pe care apoi le-a transmis mai departe urmașilor prin scrierile sale. L-a ajutat în acest sens memoria fenomenală pe care o poseda.

De asemenea, în dreapta, în colțul de răsărit, sunt agățate icoanele familiei, vechi, pictate pe lemn; una din ele îl înfățișează pe patronul spiritual al satului, Sfântul Ierarh Nicolae. Gustul pentru frumos al gospodinelor se manifesta și la vremea aceea, căci la icoane și deasupra ferestrelor se atârnau ștergare. În același spirit, la grindă se agățau flori, în primul rând sânziene, apoi mentă, crizanteme, busuioc, care aveau rolul de a înfrumuseța locuința și a împrospăta aerul, unele din ele fiind folosite și pentru prepararea unor ceaiuri.

Sânzienele aveau și un alt rol deosebit: păzeau casa de duhurile rele, conform unor credințe populare mai vechi, premergătoare creștinismului, în jurul locuințelor circulau spirite malefice, care erau fie sufletele celor care muriseră fără spovedanie, fie ale celor care nu avuseseră lumânare la cap, fie ale celor care fuseseră îngropați fără preot, fie alte duhuri rele. De aceea, în toate casele oamenii puneau sânziene și usturoi atârnate la grindă.

Mijlocul camerei este ocupat de două măsuțe, una joasă, cu 4 scăunele la fel de mici, unde se servea masa iar cealaltă, mai înaltă, pe care tronează la loc de cinste ceaslovul de pe care Ion Creangă a învățat să citească. Și, cum dai cu ochii de acest ceaslov, îți vine imediat în minte un fragment celebru din ‘Amintiri…’: ‘În lipsa părintelui și a dascălului, întram în țintirim, țineam ceaslovul deschis și, cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele, și când clămpăneam ceaslovul, câte zece-douăzeci de suflete prăpădeam deodată — potop era pe capul muștelor! Într-una din zile, ce-i vine părintelui, ne caută ceasloavele și, când le vede așa sângerate cum erau, își pune mânile în cap de năcaz. Și cum află pricina, începe a ne pofti pe fiecare la Bălan, și a ne mângâia cu Sfântul Ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muște și ale cuvioșilor bondari, care din pricina noastră au pătimit’.

Alături de cele două mese, centrul camerei este ocupat de uneltele de țesut și tors ale mamei, respectiv două vârtelnițe, o roată de depănat, o sucală pentru făcut țevi, fusul și furca pentru tors și, bineînțeles, războiul de țesut, unde au fost lucrate toate țesăturile din casă. Din mărturiile bătrânilor satului, se pare că în fiecare casă existau asemenea unelte, căci humuleștenii au profitat de pe urma apropierii de târgul din apropiere, prin preocupări comerciale.

După moartea Smarandei, în jurul anului 1863, locuința a rămas moștenire fiicei sale cea mai mică, Ileana. Aceasta neavând copii, a cedat-o uneia din cele trei fete ale Mariei, Sofia, căsătorită Grigoriu. Nepoata a locuit în casa bunicilor până în anul 1944, când a donat-o cu acte Asociației Generale a Învățătorilor din România, ‘cu scopul de a ocroti pentru viitor casa în care s-a născut și copilărit moșul meu drept, Ion Creangă, încredințând acest patrimoniu moral și material învățătorimii în rîndul căreia a strălucit marele învățător povestitor Ion Creangă’.

Ca mulțumire pentru acest gest, Asociația s-a angajat să ridice familiei Grigoriu o altă locuință pe aceeași proprietate, în partea de sud. De asemenea, frații Zahei și Antonică Grigoriu au fost numiți custozi ai casei memoriale cu retribuție lunară stabilită. Imediat după deschiderea spre vizitare a căsuței de la Humulești, multe personalități culturale ale vremii s-au perindat pe acolo. Dar și înainte de 1944 meleagurile natale ale lui Creangă au fost vizitate de oamenii de cultură români. De exemplu, în 1937, cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, la inițiativa lui Nicolae Iorga, pe peretele de răsărit al casei a fost așezată o plăcuță comemorativă din marmură pe care scrie: ‘Aici s-a născut și a petrecut anii copilăriei Ion Creangă, 1837-1889’.

Până în 1951, casa a funcționat ca muzeu neoficial și fără taxă de vizitare stabilită, cei care vizitau contribuiau după plac la întreținerea acestui obiectiv. Atunci, monumentul a fost inclus în patrimoniul cultural național și a intrat într-un program amplu de restaurare și conservare.

În 1951 a fost deschis oficial Muzeul Memorial ‘Ion Creangă’ din Humulești și a fost încadrat în circuitul turistic al zonei. Astfel, de 63 de ani, muzeul a fost vizitat de un număr impresionant de turiști veniți din toate părțile României și de turiștii străini iubitori de tradiție românească. În anul 1975 casa din Humulești a cunoscut reparații capitale, care au adus imobilul în forma actuală.

Gard în gard cu casa memorială, un întreprinzător privat a ridicat un parc tematic cu personajele din operele lui Creangă. Niculina Gârneț, administratorul acestui parc, a declarat că turiștii care vin la Casa memorială a scriitorului vin și în parcul tematic pentru a o vedea pe Tușa Mărioara, Capra cu trei iezi, Ursul păcălit de vulpe sau Pupăza din tei. De asemenea, expoziția cuprinde ii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar și obiecte de uz casnic vechi de peste 100 de ani, cum sunt fiare de călcat cu jăratec, zdrobitoare de struguri sau șei de cai. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata