Cele mai bune 10 hosteluri din Europa, în opinia turiştilor

Hostel one home  (Praga, Republica Cehă)

Hostelurile nu sunt numai o opțiune ‘economică’ pentru cei care călătoresc, ci s-au impus și ca o alternativă cu nimic mai prejos decât hotelurile tradiționale. Multe dintre acestea chiar încearcă să ofere servicii comparabile cu cele din hotelurile de lux, însă la preț mic și cu o mare valoare adăugată: transformarea călătoriei într-o experiență în care cultura și dobândirea de cunoștințe se împletesc cu distracția și, mai ales, cu legarea unor prietenii, potrivit cotidianului spaniol ABC.

Ziarul redă o listă cu cele mai bune zece hosteluri din Europa, realizată de portalul Hostelworld, pe baza evaluărilor făcute de turiști. Aceștia au luat în calcul criterii precum relația calitate-preț, amplasamentul hostelului, atitudinea personalului, ambianța, curățenia, starea instalațiilor și securitatea.

 

1. Greg & Tom Beer House Hostel (Cracovia, Polonia)

Este vorba despre un ‘party hostel‘ care se evidențiază prin ambianță și raportul calitate-preț.

În fiecare luni, la bar se desfășoară un Festival al Berii, în cursul căruia se pot gusta diverse tipuri de bere poloneză. Marțea, joia, sâmbăta și duminica se organizează tururi prin diverse baruri din oraș. Miercurea, are loc Festivalul Votcii, iar vinerea, se bea după plac timp de două ore.

Oaspeții se pot bucura și de mic dejun gratuit, iar pentru cină, hostelul are un mare restaurant unde se oferă mâncare poloneză, paste și pizza. În plus, muzică live.

Are un grad de apreciere de 96%, pentru situare, personal, securitate și relația calitate-preț.

Pentru cei care se tem de zgomot, personalul hostelului avertizează că la ora zece toată lumea merge la culcare. Hostelul are un frate geamăn care însă nu are eticheta de ‘party hostel’. Este vorba de Greg & Tom Hostel, situat tot în centrul orașului, iar pentru cei care mai doresc un pahar și muzică bună, există posibilitatea de a cunoaște Greg & Tom Party Hostel.

Prețuri: camere comune, pornind de la 14 euro de persoană pe noapte.

 

2. We Love F. Tourists (Lisabona, Portugalia)

Situat în centrul orașului, acest hostel ocupă o frumoasă clădire veche de 250 de ani, renovată, situată foarte aproape de două piețe istorice: Praça da Figueira și Praça do Rossio. Hostelul are un balcon enorm, iar de la etajul 6 se poate vedea Castelo de Sao Jorge.

Se poate merge pe jos la restaurante, muzee, parcuri și centre comerciale, precum și la baruri. Se poate cunoaște viața nocturnă din tradiționalul cartier Alfama. Cartierul Bairro Alto și zona Cais do Sodré sunt la cinci minute distanță.

Gradul său de apreciere este de 96%, în special pentru situare, personal și curățenie. Micul dejun, ‘de casă’, este inclus în preț.

Camerele au vedere spre monumente emblematice ale Lisabonei și dispun de serviciu personalizat.

Prețuri: camere comune, pornind de la 14 euro, și camere private, de la 25 de euro de persoană pe noapte.

 

3. Earthers Hostel (Insula Hvar, Croația)

Hostelul se află pe Insula Hvar, unde mici veliere plutesc pe Marea Adriatică, iar pe mal se ridică un orășel cu o intensă viață de noapte.

Dispune de 22 de paturi în cele șapte camere ale sale, foarte luminoase, și are hamacuri în grădină.

Organizează rute ale barurilor și ține legătura cu localuri din oraș unde clienții pot obține reduceri de preț la băuturi. Tot pentru oaspeți organizează activități de escaladă, trekking, închirieri de ambarcațiuni, scufundări, excursii pe insulă și chiar lecții de gastronomie.

Hostelul are un nivel de apreciere de 94% mai ales pentru relația calitate-preț, personal și atmosfera generală.

Prețuri: camere comune, pornind de la 11 euro, și camere private, de la 13 euro de persoană pe noapte.

 

4. Fabrizzio’s Terrace (Barcelona, Spania)

Fabrizzio’s Terrace este situat aproape de Casa Batlló, La Rambla sau Passeig de Gracia, la numai câteva minute de mers pe jos și, așa cum o spune și numele, are o terasă foarte mare unde turiștii pot mânca sau pur și simplu se pot relaxa.

Este apreciat în nivel de 95%, mai ales pentru personal, raportul calitate-preț și curățenie.

Fabrizzio’s are și o valoare adăugată: mic dejun cu cereale, pâine, sucuri de fructe, lapte etc. :ocul dejun nu are oră fixă, putând fi luat pe tot parcursul zilei.

Prețuri: camere comune, pornind de la 10 euro, și camere private, de la 18 euro de persoană pe noapte.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata