Continuă greva transportatorilor din Grecia, turismul este grav afectat

Transportatorii rutieri din Grecia, care sunt în grevă de luni, au hotărât vineri (30 iulie 2010) să prelungească mişcarea de protest pe o perioadă de timp nedeterminată, ceea ce va continua să perturbe puternic turismul şi va limita aprovizionarea cu combustibil şi produse alimentare, mai ales în insule, informează AFP.

‘Vom continua protestul nostru în mod dinamic’, a declarat preşedintele transportatorilor, Georges Tzortzatos, la finalul unei reuniuni a reprezentanţilor sindicatelor. Transportatorii au sfidat măsura adoptată de guvern miercuri seară vizând rechiziţionarea camioanelor lor, ceea ce îngrijorează mult agenţiile de turism, care se tem de anularea rezervărilor.
‘Poblemele de aprovizionare continuă să se intensifice mai ales în insule, situaţia este departe de a reveni la normal, în pofida hotărârii de guvern de rechiziţionare a camioanelor’, a precizat pentru AFP Georges Télonis, preşedintele uniunii greceşti a operatorilor din turism (HATTA).

Societăţile de închirieri de maşini sunt ‘paralizate’ de această mişcare. ‘Sute de turişti au renunţat să mai închirieze maşini, deoarece nu mai au posibilitate de a face plinul’, potrivit unui comunicat al acestor societăţi.
Transportatorii protestează împotriva unui proiect de lege de liberalizare a exercitării acestei profesii, măsură prevăzută de planul de redresare a finanţelor greceşti, impus de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional pentru ca Grecia să poată face faţă crizei financiare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata