Curse de măgari, pe malul mării

Luna august îi găseşte pe locuitorii staţiunii franceze Trouville angrenaţi într-o activitate sportivă neobişnuită. În perioada 1-31 august, aici au loc numeroase curse nu de cai, cum ne-am aştepta, ci de … măgari.

Locul curselor este oferit de natură, plaja, care se umple în fiecare zi de mulţimea gălăgioasă. De o parte a baricadei se află concurenţii – localnicii cu măgarii lor – care se luptă pe viaţă şi pe moarte pentru o poziţie fruntaşă pe podium.

De cealaltă parte se află petrecăreţii, turiştii sau locuitorii oraşului neinteresaţi de competiţie, ci de pariuri.

Cursele de măgari au loc în fiecare zi şi includ două tipuri de competiţie: cursă om călare pe măgar şi cursă om transportat de măgar cu ajutorul unei trăsurici.

Organizarea cursei măgarilor se dovedeşte a fi o adevărată artă, pentru că aceste animale sunt imprevizibile şi neascultătoare.

Cursa măgarilor este arbitrată conform derby-urilor obişnuite, cu cai.

Competiţiile neobişnuite sunt organizate atât pentru amuzamentul localnicilor, cât şi pentru atragerea turiştilor în acestă staţiune superbă aflată la malul mării, în apropiere de Deauville.

Evenimentele se precipită pe 11 august, când are loc ‘Festivalul măgarilor’.

În acestă zi nu au loc curse, fiind singura din luna august în care sportivii patrupezi au timp de odihnă.

Ei participă la o paradă, împodobiţi cum se cuvine şi ‘iau masa în oraş’, sub privirile fascinate ale copiilor şi adulţilor deopotrivă.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata