Descoperiri arheologice din zona Canalului Suez, prezentate de Muzeul Egiptean din Cairo

Faraonii au visat să deschidă un drum de la Marea Mediterană la Marea Roșie. Cu mult înainte ca tehnica de la mijlocul secolului al XIX-lea să faciliteze construirea Canalului Suez, a apărut ‘Drumul lui Horus’, o rută militară jalonată de splendide fortărețe. Vestigii ale acelui drum sunt expuse acum într-o expoziție recent inaugurată în sălile Muzeului Egiptean din Cairo, relatează cotidianul spaniol El Mundo.

‘Expoziția deapănă povestea porții orientale a Egiptului. Se acordă multă atenție Luxorului și religiei, dar nu se vorbește despre forturile construite în această zonă’, explică, pentru El Mundo, ministrul antichităților din Egipt, Mamdouh el-Damaty, în contextul ceremoniilor legate de extinderea Canalului Suez.

Muzeul Egiptean prezintă vestigii descoperite pe ambele maluri ale Canalului Suez, de la cele scoase la lumină când au început, în aprilie 1859, lucrările acestuia și până la cele mai recente.

‘S-au inclus trei noi piese localizate în cursul lucrărilor din ultimele luni de la Tell el-Herr’, spune Mamdouh el-Damaty, în fața muzeului ce adăpostește cea mai mare colecție de artă faraonică de pe planetă.

Vestigiile reunite în expoziție provin din mai multe situri arheologice cercetate de misiuni egiptene și din străinătate.

‘Lucrăm în special pe malul oriental al canalului, unde era situată una dintre porțile de intrare în Egipt. S-au descoperit patru fortărețe la trei kilometri distanță de Canalul Suez și, în prezent, obiectivul este de a le pune în valoare’, semnalează un responsabil, Mohamed Abdelmaqsud.

Blocurile de temple și palate, statuile și monumentele confirmă că faraonii au fost în zonele ocupate astăzi de Canalul Suez pentru a conduce trupele împotriva dușmanului și a apăra frontierele’, adaugă acesta. Printre piesele descoperite se numără un relief din calcar al lui Ramses al II-lea (Ramses cel Mare), o stelă care îl reprezintă pe Ramses I în fața zeului Seth, o reprezentare a lui Tutmes al II-lea în fața zeului războiului. ‘Este evident că a fost un loc strategic pentru armata egipteană’, subliniază expertul.

Expoziția mai cuprinde o maiestuoasă statuie a lui Tutmes al III-lea, faraonul care a cucerit ample teritorii; un monument dedicat unei victorii a lui Ptolemeu al IV-lea; o stelă din gresie a faraonului Apries, descoperită de armata egipteană în 2011 la Tall al-Dafana.

Alte mărturii provin din Tell el-Borg, oraș care servea pentru aprovizionarea trupelor în campania spre Asia; orașul Tell el-Maskhuta, unde s-a descoperit mormântul unui funcționar care se ocupa de arhivele regale; Pelusium, unde au fost găsite mai multe biserici, un teatru și un hipodrom.

‘Sunt locuri și obiecte care poartă numele lui Ramses al II-lea și Tutmes al III-lea, mari faraoni ai Regatului Nou. Aceasta certifică faptul că zona a avut o importanță vitală în epocă și că a fost blindată cu numeroase forturi’, potrivit unui director din (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata