FPTR lansează programul „O săptămână la munte”

Federaţia Patronatelor din Turism lansează programul special ‘O Săptămână la munte pentru perioada martie – aprilie 2010, a anunţat Daniel Vasilescu, preşedinte FPTR.

În momentul în care tot mai mulţi români sunt afectaţi de criza economică, Federaţia Patronatelor din Turismul Romanesc consideră că turiştii români trebuie să fie încurajaţi să-şi petreacă vacanţele în România în condiţii cât mai avantajoase, consideră patronatele. ,,Scopul nostru este facililitarea accesului la odihnă a unui număr sporit de  persoane şi o utilizare mai eficientă a capacităţilor hoteliere din România”, susţine secretarul general al FPTR Dragoş Răducan.

Ca urmare a rezultatelor favorabile obţinute prin programul „O săptămână la munte” în ediţiile derulate anterior, Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc şi Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism continuă această iniţiativă şi lansează un program similar pentru perioada martie – aprilie 2010. Programul O Săptămână la munte presupune tarife avantajoase, specifice perioadelor de extrasezon.

Pentru a beneficia de tarifele speciale, durata sejurului trebuie sa fie de 5 nopţi, începând de duminică până vineri, în perioada martie-aprilie 2010 (cu acceptul prestatorilor se pot valorifica sejururi şi cu alte date de intrare în intervalul stabilit. Nu pot fi valorificate camerele în regim de single şi nu se valorifică partaje.
Tarifele pentru un loc pe un sejur de 5 nopţi, fără servicii de masă, sunt: la hotel, vilă, pensiune, cabană două stele 158 lei / sejur; la un hotel, vilă, pensiune, cabană trei stele, 258 lei / sejur; la hotel, vilă, pensiune patru stele 358 lei / sejur.

Locurile vor fi vândute tuturor categoriilor de turişti, iar solicitările vor fi onorate în ordinea înscrierilor şi în funcţie de numărul de locuri puse la dispoziţie. Până acum, în acest program s-au înscris 65 societăţi hoteliere din zona montană, care au pus la dispoziţie peste 3300 de locuri pe serie, ceea ce înseamnă că, în cele 9 serii circa 29000 de persoane vor putea să petreacă o săptămână la munte în condiţii de tarife avantajoase.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata