Germania – O destinație perfectă pentru cei ce iubesc geografia

Ai hotărât ca Germania să fie următoare țară pe care ai în plan să o vizitez și vrei să știi câte ceva despre ea înainte de a porni în călătoria ta? Atunci ia-ți câteva clipe libere și citește pentru a-ți pregăti călătoria.

Germania are o suprafață de 357.121 km pătrați și o populație de peste 82 milioane de locuitori.

Cu o capitală frumoasă, și anume Berlin, Germania este situată în Europa Centrală și îi are ca vecini pe: Danemarca, Polonia, Cehia, Austria, Elveția, Franța, Luxemburg, Belgia, Olanda și ieșire la Marea Baltică și Marea Nordului.

Din punct de vedere al numărului de locuitori, este a doua din Europa, după Federația Rusă, iar că suprafață este a treia.

La fel ca și Franța, Germania este una dintre cele mai mari puteri economice europene, fiind membru fondator al Uniunii Europene.

Cu siguranță, înainte de a plecat la drum, îți dorești să cunoști cadrul natural al Germaniei, populația și așezările umane, dar și economia acestei țări.

Voi începe prin a-ți spune că relieful Germaniei este caracterizat prin succesiunea celor trei trepte de relief, care cresc în altitudine de la nord la sud. Câmpia Germaniei de Nord este urmată în centru de masive muntoase vechi (hercinice), erodate(Munții Harz, Munții Metaliferi, Munții Pădurea Neagră), iar în sud sunt situați Munții Alpi( Alpii Bavariei).

Clima este temperată de nuanțe de tranziție între climă oceanică în partea de vest și climă continentală în partea de est.

Vegetația este dominată de pădurile de foioase și conifere, iar în câmpia nordică este prezentă și vegetația de landa.

Solurile au fertilitate scăzută, chiar și în Câmpia Germaniei de Nord, unde sunt morene(acumulări de roci) formate de ghețarii de calotă.

Germania este cea mai populată țară din Uniunea Europeană și a două din Europa. Principale orașe sunt: Berlin, Hamburg, Munchen, Koln, Stuttgart și altele. Cea mai mare densitate a populației se înregistrează în bazinul Ruhr și în valea Rinului.

Economia Germaniei este într-o continuă dinamică datorată creșterii ponderii sectorului terțiar, fiind supranumită motorul “economiei europene”. Germania este una dintre cele mai mari țări producătoare de cereale.

Odată ce vei pași pe teritoriul acestei țării, vei simți o satisfacție mare, care nu va face decât să te bucure că ai ales această destinație pentru călătoria ta.

Ia-ți familia și prietenii și pleacă în descoperirea de noutăți și de locuri frumoase care cu siguranță îți va inbogatii cunoștiințele față de ce știai.

Comentarii (0)
Adaugă comentariu