Haosul bagajelor de pe aeroportul Schiphol strică concediile oamenilor

Sute de persoane plecate în concedii au avut de suferit zilele trecute din cauza unor defecţiuni de amploare ale sistemului de sortare a bagajelor de la aeroportul Schiphol din Amsterdam, pasagerii ajungând la destinaţie fără bagaje, scrie ziarul olandez Telegraaf.

Problemele cu aparatele de sortare automată a bagajelor, cu care aeroportul s-a confruntat în weekendul trecut, au continuat şi în noaptea dinspre marţi spre miercuri, din acest motiv multe bagaje neajungând la timp în avion. Responsabilii de la aeroportul Schiphol au confirmat miercuri problemele.
‘Este extrem de supărător, însă în acest moment sistemul funcţionează din fericire din nou aşa cum trebuie’, afirma un responsabil, arătând că defecţiunea la unul din aparatele de sortare a apărut pe deasupra şi într-un moment nefericit, sistemul blocându-se din cauza afluxului mare de persoane plecate în concedii.

Afectaţi de defecţiune au fost, printre alţii, pasagerii unor companii aeriene precum ArkeFly, Corendon dar mai ales Transavia, companie care zilele trecute a trebuit să facă faţă unui număr enorm de pasageri plecaţi în concedii. Deşi s-a apelat la munca manuală pentru ca în avion să ajungă cât mai multe bagaje, unele din curse au plecat totuşi fără bagaje la bord.

Un purtător de cuvânt de la Transavia afirma că se face tot posibilul pentru ca fiecărui pasager să i se trimită la destinaţie bagajul personal. În timp ce pentru unii acest lucru s-a reuşit, în cazul unora din destinaţii este mai dificil, spunea acesta, în condiţiile în care pe unele insule greceşti compania are zboruri doar odată pe săptămână. În acest caz, continua purtătorul de cuvânt Transavia, bagajele sunt aduse cu ajutorul navelor.

În pofida acestui fapt, mulţi pasageri aşteaptă în zadar să le sosească bagajele. Un bărbat care se află în concediu în staţiunea turcească Bodrum şi care îşi aşteaptă bagajul de sâmbătă, săptămâna aceasta trebuind să meargă la o nuntă, afirma că este deja sătul să tot audă de la agentul local de expediere că bagajul său nu a fost încă trimis.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata