Iarăşi probleme cu emiterea noilor acte de identitate în Bulgaria

Ministerul bulgar de Interne a suspendat emiterea unor noi paşapoarte din cauza lipsei de hârtie pe care să fie tipărite acestea, scriu joi ziarele sofiote Standart şi Monitor.

Nouă mii de bulgari care au depus cerere pentru un paşaport nou de la începutul săptămânii şi trebuiau să îl dobândească în opt ore sau în trei zile nu l-au primit la timp. Situaţia cu actele de identitate a ieşit de sub control, titrează cotidianul Sega.
Potrivit Ministerului de Interne, problemele se datorează companiei germane Siemens, care nu livrează la timp hârtia specială pe care sunt tipărite noile acte de identitate. Contractul cu Siemens îi obliga pe nemţi ca, până la 30 mai 2010, să livreze hârtia pentru 400.000 de paşapoarte.

La două luni şi jumătate după expirarea acestui termen, sunt livrate formele pentru 393.000 de paşapoarte. Pavlin Dimitrov, ministrul adjunct al internelor, a anunţat că, la 10 august, ministerul a cerut companiei germane să livreze însă 300.000 de formulare de paşapoarte.
În august, mulţi emigranţi bulgari se întorc în ţară şi profită de această ocazie pentru a depune cerere pentru acte de identitate noi. Compania a răspuns însă că nu poate face faţă cererii sporite, deoarece mulţi angajaţi sunt plecaţi în concediu.

Surse din Ministerul de Interne au declarat că cetăţenii care au plătit până la 100 de euro pentru a primi un paşaport în opt ore, dar acest lucru nu s-a întâmplat, pot să-şi ceară drepturile în justiţie. Ministerul intenţionează, de asemenea, să solicite despăgubiri din partea companiei Siemens pentru problemele apărute cu emiterea noilor acte de identitate, care datează încă din primăvară, când a început eliberarea paşapoartelor şi buletinelor biometrice.

Potrivit ministerului, lucrurile vor reveni la normal spre mijlocul luni septembrie, când majoritatea emigranţilor vor pleca din ţară. Ziarul Standart scrie însă că, din cauza acestei situaţii, mulţi bulgari care intenţionau să plece în vacanţă în ţări ca Turcia sau Egipt au fost nevoiţi să renunţe la călătorie pentru că paşapoartele lor n-au fost gata la timp.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata