Judeţul Alba: scurt istoric

Străveche vatră românească, locuită neîntrerupt din Neolitic (vestigii descoperite la Câlnic, Daia Română, Pianu, Tărtăria, Petrești), cu urme de viață din Epoca Bronzului (Câlnic, Daia Română) și din Epoca fierului (Ciumbrud), teritoriu pe care astăzi se află județul Alba a cunoscut o dezvoltare continuă în timpul dacilor, care aveau la Piatra Craivii una dintre cele mai puternice cetăți (secolul al II-lea î.Hr.- secolul I d. Hr.).

Situat în centrul Daciei romane (în 106 d. Hr. acest ținut, ca și altele, a intrat în stăpânirea Imperiului Roman), teritoriul actualului județ Alba ocupa un loc însemnat datorită prezenței celor trei drumuri ale legiunilor romane care-l străbăteau: unul spre Nord, către Napoca, unul spre Oescus — azi Ghighen în Bulgaria—, și altul spre Sarmizegetusa, precum și datorită existenței așezărilor numeroase și mari ca Apulum (azi Alba Iulia), devenită capitala Daciei Apulensis, Brucla (azi Aiud), Ampelum (azi Zlatna), Alburnus Maior (azi Roșia Montană), Alburnus Minor (Abrud), Salinae (Ocna Mureș) ș.a. — ultimele patru așezări fiind și importante centre miniere.

După retragerea legiunilor și a administrației romane din Dacia (271/275), populația daco-romană și-a continuat viața neîntrerupt (descoperirile arheologice de la Obreja și Alba Iulia datând din secolele II-IV și III-VI și cele de la Blandiana și Ciumbrud — secolele IX-X dovedesc continuitatea populației autohtone), viața orășenească cunoscând o stagnare și o oarecare decădere în timpul migrației popoarelor (secolele IV-VII).

Izvoarele scrise și descoperirile arheologice dovedesc apariția și dezvoltarea, începând cu secolul al IX-lea, a unor puternice formațiuni economice și politice ale populației autohtone românești pe teritoriul Transilvaniei, cum au fost voievodatele lui Gelu, Glad și Ahtum. Unul dintre ele a fost fără îndoială Alba Iulia, care a îndeplinit rolul de centru politic și religios al unei formațiuni statale incipiente românești, un voievodat, cunoscut sub numele de voievodatul de la Bălgrad, organizat pe locul unde s-a aflat în secolele II-III î. Hr. orașul roman Apulum.

În jurul acestui centru s-a format, la sfârșitul secolului al XII-lea, comitatul Albei. Amintit documentar în 1177, fiind unul dintre cele mai mari ale Transilvaniei. Din acesta, la începutul secolului al XVII-lea s-a format un comitat nou al Albei Superioare, spre deosebire de Alba Inferioară, ce cuprinde teritoriul aproximativ al județului Alba de astăzi.

Societatea medievală din Transilvania a cunoscut, în pofida presiunilor ocupanților, instituțiile autohtone românești ale voievodatului, cnezatelor și obștilor sătești. Documentele menționează în secolele XIV-XVI pe cnezii și juzii obștilor satelor românești din Munții Apuseni, la Filești (1326), pe cnezii Cândea, Nicolae și Roman de la Zlatna (1365), sau pe cneazul Nicolae, fiul lui Cândea. În secolul al XV-lea sunt amintiți cnezii români de la Lupșa, Bucium, Abrud, Câmpeni etc.

Exploatarea la care au fost supuse obștile libere românești de către marea nobilime a generat numeroase nemulțumiri care au dus la izbucnirea mai multor mișcări țărănești. Răscoala țărănească de la Bobâlna din 1437 a cuprins părțile de nord ale județului Alba, orașul Aiud și satele de pe valea Mureșului, iar mai târziu iobagii români și maghiari din părțile Trascăului au participat la mișcarea condusă de Gheorghe Doja, cucerind, în 1514, cetatea nobililor de Trascău.

În Evul Mediu ținuturile actualului județ Alba au fost importante locuri de rezistență și de luptă împotriva asupririi străine. La Sântimbru, în 1442, voievodul Iancu de Hunedoara l-a înfrânt pe Mezid Bei, devenind una dintre marile personalități, conducător neîntrecut de oști din Europa.

Un rol însemnat în politica de apărare și consolidare a legăturilor de unitate între țările române l-au avut posesiunile domnilor Moldovei și ai Țării Românești în Transilvania, pornind de la Cetatea de Baltă care a fost feudă a lui Ștefan cel Mare, ca și a urmașilor lui, Bogdan, Ștefăniță, Petru Rareș până la Alexandru Lăpușneanu, Vințu de Jos și Vurpărul, feude ale domnilor Țării Românești, începând cu Radu de la Afumați (1522-1529).

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata