Judeţul Buzău: scurt istoric

Pe harta stolnicului Cantacuzino din anul 1700 este redată, pentru prima oară, împărțirea administrativă a Țării Românești în 17 județe, între care sunt consemnate și județele Buzău, Râmnic și Săcueni, ale căror teritorii se încadrează, în cea mai mare parte, în suprafața actualului județ Buzău. Pe aceeași hartă mai erau trecute 72 de localități, între care două târguri, câteva lacuri, câțiva vulcani noroioși și unele bogății (sare, sulf ș.a.).

În ciuda numeroaselor distrugeri suferite, Buzăul a continuat să fie, în tot cursul secolului al XVII-lea, unul din orașele de seamă ale țării. Negustorul italian Bartolomeo Locadello îl situa, în 1641, între primele cinci orașe ale Țării Românești. În timpul răscoalei seimenilor și dorobanților, cea mai însemnată mișcare atestată social în secolul al XVII-lea în Țara Românească, orașul a fost antrenat în vâltoarea evenimentelor.

Ținut de margine, care reclama o permanentă viață militară, Buzăul a stat întotdeauna în atenția domnilor. Într-o serie de localități ale județului au fost ridicate mănăstiri și puncte înstărite, chiar cetăți (Bradu, Berca), unde, în vremuri de restriște, mulți domni își puneau la adăpost familiile și averile.

Numeroase documente istorice atestă dezvoltarea în județul Buzău a meșteșugurilor și comerțului. Astfel, între secolele X-XVII, la Bisoca, Lopătari și Băiești se extrăgeau și prelucrau metale; morăritul, prelucrarea lemnului și a pietrei, tăbăcăritul au înregistrat dezvoltări importante. Începând cu secolele XVIII-XIX ia amploare extracția cărbunelui și petrolului, se diversifică atelierele meșteșugărești, apar primele stabilimente industriale pentru prelucrarea lemnului, petrolului, textilelor și cerealelor.

Locuitorii Buzăului au avut cel mai mult de suferit din pricina deselor războaie purtate între Imperiul otoman și cel țarist, zona fiind aproape în permanență prinsă în aria disputelor militare.

Evenimentele din secolul al XIX-lea, începând cu Revoluția de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu, și-au pus din plin amprenta asupra județului Buzău. Ecoul ‘Proclamației de la Padeș’ ajunge târziu în părțile Buzăului și cu importante adăugiri în favoarea țăranilor. Având numărul cel mai mare de sate moșnenești din Muntenia, Buzăul a fost județul unde țărănimea s-a manifestat deosebit de puternic și în forme organizate împotriva boierimii locale.

În ceea ce privește Revoluția de la 1848, documentele vremii atestă că locuitorii de pe întregul teritoriu al județului Buzău și-au adus o importantă contribuție la desfășurarea revoluției, sprijinindu-i pe conducătorii acesteia. Acest fapt a determinat Guvernul provizoriu, prin Decretul 283, să arate că ‘cetățenii plaiului Pârscov sunt adevărați și glorioși fii ai României, iar fapta lor vrednică să slujească de exemplu țării întregi’.

Opțiunea pentru unire devenise generală, așa încât, la trecerea prin localitate a delegatului Franței din Comisia de informare a celor șapte puteri, Talleyrand-Perigord, unioniștii buzoieni i-au declarat că ‘Unirea celor două țări într-un singur stat puternic ne este scumpă tuturor: de ea depinde salvarea unui popor care a fost mult timp martir’. Aleșii Buzăului au susținut cu hotărâre programul unionist, iar la 24 ianuarie 1859 și-au dat votul pentru alegerea ca domn al Țării Românești a lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei.

Desemnarea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn a fost primită cu entuziasm de populația județului Buzău. La 28 ianuarie, locuitorii județului i-au trimis domnului o entuziastă scrisoare de felicitare, în care, printre altele, spuneau că ‘Principatele Unite trebuie să aibă un singur cap’. Cea mai mare bucurie trăită de buzoieni s-a petrecut la 6 februarie, când Al.I. Cuza, în drum spre București, a petrecut o noapte în localitate. Mărturiile vremii consemnează că întregul traseu prin Buzău a fost numai un strigăt: ‘Să trăiești, Măria Ta! Să trăiască Unirea Țărilor Române! Să trăiască înfăptuirea României noi!’

Războiul pentru cucerirea independenței (1877-1878) a mobilizat toate forțele valide din județul Buzău. Acte de eroism și curaj au săvârșit, în luptele de la Grivița, Rahova și Smârdan, regimentele 8 și 9 Dorobanți din Buzău și Râmnicu Sărat.

În Primul Război Mondial, ostași buzoieni aparținând mai multor regimente, printre care Regimentul 48 Infanterie Buzău, dar și simpli țărani, și-au adus contribuția la făurirea României Mari. În 1916, militarii regimentului au luptat pe Valea Oltului și în bătălia Sibiului. În 1917, soldații buzoieni au participat la luptele de la Mărășești, strigând ‘Pe aici nu se trece!’. Cele mai grele bătălii din Munții Siriului au avut loc în noiembrie 1916.

La 1 decembrie 1918, înfăptuirea statului național român unitar a fost primită în întreg județul cu mult entuziasm. Declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial a determinat mari pierderi umane și materiale și în județul Buzău, mai ales în timpul retragerilor germane prin pasul Buzăului în august 1944.

După 1 ianuarie 1845, când a fost desființat județul Săcueni și înglobat în cea mai mare parte la județul Buzău, acesta s-a extins spre V și N, evoluând între aceste limite, cu unele modificări de la sfârșitul secolului al XIX-lea, până în 1950, când regimul comunist a adoptat o nouă împărțire administrativ-teritorială, județul Buzău devenind una dintre cele 28 de regiuni ale țării.

În 1952 au avut loc unele modificări ale împărțirii administrativ-teritoriale din 1950, teritoriul județului Buzău fiind încadrat în cea mai mare parte în regiunea Ploiești. Prin noua împărțire administrativ teritorială din 17 februarie 1968, a fost reînființat județul Buzău, iar orașul de reședință — Buzău — a fost trecut în categoria municipiilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata