Judeţul Neamţ: scurt istoric

Actualul teritoriu al județului Neamț a constituit o străveche și permanentă vatră de locuire, cele mai vechi urme de locuire datând din Paleoliticul superior, fiind reprezentate prin unelte din silex, arme din piatră și silex, vetre de foc etc. descoperite în zona localităților Ceahlău, Bistricioara, Piatra-Neamț, Piatra Șoimului, ș.a.

Neoliticul este bine reprezentat prin numeroasele urme de așezări identificate la Izvoare (importantă stațiune a culturii Precucucteni, mileniul IV î. Hr.), Hangu, Frumușica (celebrul vas cucutenian din mileniile IV-III î. Hr. cunoscut sub numele de ”Hora de la Frumușica”) ș.a. Vestigii de necontestat din epoca Bronzului au fost descoperite pe platoul Bâtca Doamnei, precum și în localitățile Borlești și Costișa (secolele XIX-XIV î. Hr.).

Din cea de-a doua Epocă a fierului (La Tene), și în special din secolul I î.Hr.-I d.Hr., datează vestigiile cetății geto-dacice Petrodava (menționată și în scrierile lui Ptolemeu în secolul al II-lea), identificate pe platoul Bâtca Doamnei de pe Dealul Cernegura de la Piatra-Neamț sau urmele cetăților de la Piatra Șoimului și Cozla cu un bogat inventar.

Continuitatea neîntreruptă a populației autohtone este atestată de numeroasele așezări și necropole identificate în perimetrele localităților Văleni, Săbăoani (secolele II-III), Davideni (secolele IV-VI), Izvoare (secolul al V-lea), Văleni, Oituz (secolele VIII-IX), Brășăuți (secolele IX-XI) ș.a.

Feudalismul timpuriu este marcat de multitudinea așezărilor rurale (documentate arheologic), între care se remarcă fortificația de la Bâtca Doamnei din secolele XII-XIII, însemnat centru economic, politic și militar, care a constituit, probabil, nucleul unei formațiuni prestatale românești în această zonă, cu un rol evident de apărare împotriva invaziei tătare din 1241.

În cadrul organizării administrative a Moldovei, ținutul Neamț (care se suprapunea zonei montane și subcarpatice) apare atestat documentar, prima oară, în 1402, dată după care documentele îl menționează până prin 1864 (județul Neamț a fost înființat mult mai târziu).

În cadrul dezvoltării vieții economic-sociale, printre altele, se remarcă exploatarea și prelucrarea lemnului, care a generat o intensă dezvoltare a plutăritului pe râul Bistrița (activitatea atestată documentar încă din 1466), dezvoltarea meșteșugurilor, strâns legată de încurajarea negoțului prin acordarea de privilegii de către domnii moldoveni, înființarea multor târguri și cetăți fortificate etc.

Un rol de seamă în dezvoltarea culturii medievale a acestei zone l-au avut și cele două mănăstiri Bistrița și Neamț, ctitorii voievodale care păstrează numeroase opere de artă și cultură veche românească.

Puternicele cetăți medievale de la Roman și Târgu Neamț, construite în secolul al XIV-lea de domnii Petru I Mușat (1375 — 1391) și Roman I (1391-1394) și refăcute de Ștefan cel Mare, au jucat un rol important pentru apărarea și menținerea independenței statului feudal Moldova.

În secolele XIV-XV, județul Neamț a fost martorul unor evenimente importante, precum lupta de la Hindău (azi satul Ghindăoani, comuna Bățătești), din 1395, în urma căreia Bogdan I a consolidat independența statului feudal Moldova prin înfrângerea oștilor ungare ale lui Sigismund de Luxemburg, lupta de Războieni (Valea Albă din 26 iulie 1476, în care, după o apărare eroică, oastea moldoveană comandată de Ștefan cel Mare a fost înfrântă de armata turcească a lui Mahomed II, superioară numeric — lupte urmate de asedierea cetății Neamț, care a rezistat atât oștilor lui Sigismund de Luxemburg (1395), cât și a celor ale lui Mahomed II în 1476.

În secolele XV-XVIII, pe aceste meleaguri au luat ființă și s-au dezvoltat numeroase sate care atestă existența unei populații numeroase și statornice, precum, și o intensă activitate economico-socială, cultural etc.

Dintre acestea se evidențiază satele Borniș și Obârșia (secolul al XV-lea), Grumăzești (sfârșitul secolului al XV-lea), Cordun și Izvoare (secolul al XVI-lea), Petricani (secolul al XVII-lea) ș.a.

În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, ținuturile nemțene au înregistrat o continuă dezvoltare economico-socială și o sporire a numărului de meșteșugari și comercianți. Creșterea producției de mărfuri și intensificarea schimburilor comerciale au determinat mărirea corespunzătoare a iarmaroacelor și a zilelor în care se țineau târgurile. Spre exemplu, în 1839, printr-o hotărâre domnească, s-a stabilit ca pe moșia Scheia din ținutul Roman să aibă loc opt iarmaroace pe an și o zi de târg săptămânal, iar pe moșia Mircești, 12 iarmaroace pe an.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata