La pas prin Bucureşti: Caru’ cu Bere

În 1879, pe Calea Victoriei nr.2, la intersecția cu str. Franceză, peste drum de Piața Constantin-Vodă, se deschidea berăria ”La Carul cu Bere”, înființată de ardeleanul Ion Căbășanu (1846-1934 – voluntar în armata română la 1877). Era a doua berărie din Bucureștii de acum un secol și jumătate.

Se zice că numele i-ar fi fost inspirat de o întâmplare — în fața localului a oprit primul car cu butoaie cu bere. Adevărat sau nu, numele a prins și a rămas până astăzi. Localul și proprietarul sunt nominalizați în ”Annuaire General de Roumanie pour 1879” editat de Frederic Damé și Emile Galli.

Mai târziu, localul apare ca aparținând fraților Mircea, ardeleni de loc, veniți peste Carpați să-și facă un rost. Ion Mircea, care lucrase deja șapte ani în berăria din Calea Victoriei, primește referat pozitiv de bună conduită în societate, obține Brevetul de autorizare ca berar și deschide un mic local, cu 9 mese și 36 scaune, în str. Stavropoleos, nr. 25, în 1886.

La 25 septembrie 1897, Nicolae Mircea cumpără de la W. Staadecker locul din str.Stavropoleos nr.5, amplasamentul viitoarei construcții ”Caru’ cu Bere”.

La 10 martie 1898, după trei luni de studiu al proiectului — întocmit de arhitectul de origine poloneză Zigfried Kofinsky (1858-1932) și arh. Alois Pesch — Direcția Tehnică a Primăriei Orașului București eliberează lui N.Mircea ”Autorizația de a construi no.1738/98, pe terenul din str. Stavropoleos nr.5”. Noua construcție este inaugurată în iunie 1899, eveniment consemnat în ”Curierul Comercial” din 6 iunie și în ”Adevărul” din 18 iunie.

Construcția și localul se impun în peisajul comercial al Bucureștiului la început de secol, activitatea fraților Mircea fiind recunoscută și apreciată prin acordarea cetățeniei și decorarea, în 1900, a lui Nicolae Mircea cu Ordinele Coroana României și Steaua României.

Clădirea se remarca prin compoziția asimetrică a fațadei, marcată de un turn consolă cu acoperișul în fleșă și prin detalii cu elemente decorative gotice (pinacluri, fleuroane, ancadramente, traforuri, arce în ogivă trilobate) gradate pe verticală și încununate cu nișa centrală de la nivelul acoperișului unde este amplasată statuia emblematică a imobilului reprezentând o hangiță. Prin toate aceste caracteristici, stilul arhitectural al clădirii aparține ”romantismului de școală germană”.

Dacă la exterior arhitectura clădirii are elemente decorative goticizante, la interior întâlnim și decorație care poate fi încadrată în ”Arta 1900”: mobilier, lambriuri de lemn, picturi murale cu trasee vegetale — concepute de arh. Z.Kofsinsky și executate de pictorii-zugravi Wilhelm & Friederich Hugo.

Modificările nu s-au redus doar la aspectul localului, ci și la profilul lui. Din 1902, pe lângă berărie se deschide și restaurantul. Reclama, sufletul comerțului, preciza: „Se servește bere specială din fabrica Bragadiru în tot timpul zilei și seara până după eșirea de la spectacole”.

La masă se serveau cremvurștii cu hrean, francfurterii, salata de boeuf, mazărea bătută și nelipsita „baterie mică” de vin „Lacrima Cristi”.

Afacerile prosperând, în anii 1909-1910 Nicolae Mircea reușește să cumpere treptat terenurile și construcțiile din str. Lipscani nr.4 și 6, alipite de proprietatea din str. Stavropoleos nr.5. În anul 1924 arh. Zigfried Kofinsky concepe planurile de extindere și amenajare a berăriei cu noile spații din str.Lipscani. Prin amenajarea noilor spații, subsolul din corpul Stavropoleos este transformat în cramă de vin, fiind decorat în stilul caracteristic și se deschide, se amplifică spațiul central al halei, completându-se cu un amplu luminator și vitralii adecvate berăriei.

Cu ocazia extinderii din 1924 s-au realizat inscripțiile în arcul central care leagă spațiul inițial de cel nou adăugat. Mozaicul pardoselii marchează anii 1879, 1924 și monograma fondatorului; deasupra, între reperele temporale 1879, 1889, 1899, 1924, Nicolae Mircea înscrie crezul său moral: ”Prin muncă, răbdare, energie și cinste la idealul dorit / Cu credință și voința lui Dumnezeu toate se împlinesc”.

Partea superioară a pereților, arcele precum și întreaga suprafață a plafonului sunt pictate în culori de ulei, iar nervurile care se nasc din colonetele angajate pilelor sunt aurite. Toate aceste colonete se remarcă prin decorația de stuco-marmură realizată de societatea ”Frații Axerio”. Cele care preiau arcele sunt de culoare generală galbenă, cu intarsii mai închise, maro și vineții, iar cele care susțin nervurile diagonale sunt mai închise, maro-roșcat, cu intarsii neregulate crem, verzi și negre.

În decembrie 1929, Nicolae Mircea moare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata