La pas prin Bucureşti: Parcul Tineretului, Sala Polivalentă şi Palatul Naţional al Copiilor

Printre concertele găzduite de Sala Polivalentă în ultimii ani, le amintim pe cele susţinute de Deep Purple, Vunk, Nightwish, Jean Michel Jarre şi Holograf. În anul 2013, Sala Polivalentă a fost locul de disputare al meciului de handbal feminin din Liga Campionilor Oltchim vs. Györ, iar în iunie 2012, aici, s-a desfăşurat o etapă de Cupă Mondială la judo feminin. În noiembrie 2013, la sala din Parcul Tineretului a avut loc Campionatul Mondial de Sport Electronic.

Tot în Parcul Tineretului se află Palatul Naţional al Copiilor, iniţial numit Palatul Pionierilor şi Șoimilor Patriei, ce acoperă o suprafaţă de circa 20.000 de metri pătraţi. Activitatea în palat a început la 1 septembrie 1985, iar inaugurarea oficială a avut loc la 1 iunie 1986. Colectivul arhitecţilor care a proiectat construcţia a fost premiat în 1985 cu Premiul Uniunii Arhitecţilor.

Clădirea este dotată cu un observator astronomic, două săli de spectacole de 800, respectiv 200 de locuri, un amfiteatru cu aproape 600 de locuri, un complex expoziţional de 700 de metri pătraţi şi o bibliotecă. Nu lipsesc nici diversele ateliere, care la momentul inaugurării erau destinate unor activităţi ştiinţifice precum informatică, mecanică fină, electronică şi astronomie sau unora artistice, ca pictură, sculptură şi ceramică.

Multe dintre aceste activităţi sunt continuate şi în prezent, Palatul Copiilor cuprinzând cercuri de birotică, în care se învaţă stenografie, dactilografie şi tehnoredactare computerizată, cercuri de studiere a limbilor şi civilizaţiilor străine, precum cel de engleză şi cel de franceză, şi cercuri artistice. Din ultima categorie face parte şi ansamblul ”Românaşul”, pregătit de şase profesori şi care cuprinde muzică şi dansuri din toate regiunile ţării, pe care le prezintă inclusiv peste hotare, în Europa şi chiar în Asia şi Africa. Cunoscute pe plan intern şi internaţional sunt şi ansamblurile ”Meloritm”, formaţie de estradă şi muzică religioasă, ansamblul muzical ”Adagio”, care pregăteşte copii în domeniul muzicii clasice, ori formaţia ”Allegretto”. Nu sunt neglijate, în prezent, nici artele plastice, prezentate şi practicate în cadrul cercului de ceramică.

Palatul Naţional al Copiilor organizează, totodată, diverse expoziţii şi concursuri, naţionale şi internaţionale, cum ar fi expoziţii de feline şi concursuri de informatică. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata