Lacul Brateş – o importantă bază de pescuit din judeţul Galaţi

Unul dintre cele mai mari lacuri din România, situat în zona de confluență a Prutului cu Dunărea, Lacul Brateș, cu o suprafață inițială de peste 7.000 de hectare și o adâncime de trei metri, este o importantă bază de pescuit și un important punct de atracție turistică din județul Galați.

În urmă cu o sută de ani, într-un cartier gălățean situat în apropierea Lacului Brateș exista o cherhana de primă stocare și sărare a peștelui și zeci de ghețării adânci, unde era asigurată gheața necesară pentru transportarea peștelui în căruțele cu coviltir, care plecau spre nordul orașului, după apusul soarelui, asigurând bunăstarea locuitorilor din zonă, a căror principală ocupație erau pescuitul și negoțul cu pește.

Proiectat ca polder (lac maritim prin îndiguire și drenare) Lacul Brateș este un lac de agrement și pescuit format prin secarea unor bălți în timpul regimului comunist, renumit în special pentru platică și șalău, dar și pentru caras, crap sau novac.

Supranumit „Balatonul României” acesta făcea parte din mica deltă a Prutului din zona de vărsare, ce înșira salba de lacuri și bălți de pe ambele maluri ale râului, începând de la Cârja (Vaslui) până spre Giurgiulești (Basarabia). În Brateș se vărsa râul Chineja. Zona a intrat în legendă pe vremea lui Petru Rareș, care înainte de a deveni domnitor al Moldovei, se ocupa cu pescuitul pe acest lac.

Carele sale au aprovizionat cu pește atât Curtea Domnească de la Suceava, cât și cetățile Tighina, Cetatea Albă și Chilia. Legendele locului spun că Petru Rareș s-a îndrăgostit de o tătăroaică, iar de aici a rămas înșiruirea numelor localităților de la Brateș spre nord, care se constituie într-o declarație de dragoste: Tulucești, Tătarca, Frumusița.

În ipotezele privind geneza lacului se consideră că el este un fost golf marin desprins din Marea Tetys de frământările Munților Hercinici și de aluviunile danubiene. O altă variantă identifică Brateșul cu un fost liman al Prutului, rezultat prin colmatarea cu aluviuni a celor trei guri prin care râul se descărca în Dunăre. Numele său are legătură cu râul Prut, în vechime acesta numindu-se și Brutus.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata