Mănăstirea Agapia, gazda primului muzeu vivant din România

Mănăstirea Agapia găzduiește, încă de anul trecut, primul Muzeu vivant din țară, organizat în cadrul unui parteneriat alături de Complexul Muzeal Național ‘Moldova’ Iași, pentru cercetarea patrimoniului cultural deținut de ansamblul monahal și valorificarea științifică a acestuia.

Rodul primilor ani de colaborare s-a concretizat în remodelarea expoziției permanente a Muzeului de artă ‘Nicolae Grigorescu’, precum și a Casei memoriale ‘Alexandru Vlahuță’, vernisate în 19 iulie 2012.

Noul muzeu are un format de pionierat, propunând vizitarea integrală a unei case monahale, funcțională și populată. Pe lângă casa propriu-zisă, muzeul deține și trei ateliere funcționale, respectiv atelierul de țesut și broderie, atelierul de olărit, precum și pe cel de brutărie. Toate activitățile se desfășoară în prezența publicului, care se poate implica direct, în observarea și încercarea diverselor operațiuni.

În cadrul proiectului a fost redat obștei de maici a Mănăstirii Agapia atelierul de olărie, redeschis după o perioadă de 53 de ani de inactivitate. Vechiul atelier, ce a funcționat până în anul 1960, se formase sub îndrumarea meșterilor olari proveniți din centrele Lespezi — Iași și Mihăileni — Botoșani. Redeschiderea centrului precum și îndrumarea maicilor a fost posibilă cu ajutorul meșterului olar Marcel Mocanu din localitatea Braniștea — Galați.

Mănăstirea Agapia este una dintre cele mai mari mănăstiri de maici din România, având circa 400 de monahii. Mănăstirea a fost construită între anii 1641 — 1643 de hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu. Până la începutul secolului al 19-lea, Mănăstirea Agapia a avut obște de călugări. În anul 1803, dorind să înființeze un Seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele vreo 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia.

Printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici. Cu acest prilej, a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului.

La 16 septembrie 1821, în timpul domniei lui Mihai Șuțu, complexul monahal a fost devastat și incendiat de turci. Pe latura nordică a bisericii se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice cu următorul text: ‘Această sfântă mănăstire au pătimit primejdii cu arderea focului, atât înlăuntrul cât și afară, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înăuntru, cât și pe afară dimprejur.

Iară în anul 1823, în zilele prea înălțatului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache, și prin osârdia și sârguința surorii Preasfinției Sale maica Elisabeta schimonahia, stareța acestei sfinte mănăstiri, s-au meremetisit și s-au tencuit, atât înăuntru cât și înafară și s-au și acoperit din veniturile mănăstirii și ajutorul creștinilor. Drept aceasta, spre veșnica pomenire a acelor ce s-au ostenit și au ajutat și spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe această piatră, anul 1823, iunie 30’.

Lucrările din anii următori au refăcut complexul monahal și a fost supraînălțat turnul clopotniță.

În anul 1847, pe latura de sud a incintei, la etaj, a fost amenajat un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tututor Sfinților. Paraclisul a fost sfințit la 31 august 1847, iar catapeteasma sa a fost adusă de domnitorul Mihail Sturza de la Mănăstirea Bisericani.

Între anii 1858-1862, în timpul stăreției maicii Tavefta Ursache, s-au efectuat lucrări de reparații și de extindere a bisericii: au fost desființate zidurile interioare dintre naos și pronaos și dintre pridvor și pronaos, s-au mărit golurile ferestrelor, au fost adăugate la sudul altarului un diaconicon și la nordul altarului un proscomidiar, iar în partea de vest a fost prelungit pridvorul încoronat de un fronton în stil clasic. Biserica a avut de atunci trei turle, fiind adăugate câte o turlă deasupra pridvorului închis și a altarului, alături de cea a Pantocratorului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata