Mănăstirea arădeană Hodoş-Bodrog, aşezământ cu peste 800 de ani de atestare documentară

Pe malul stâng al Mureșului, la circa 15 kilometri de orașul Arad, se află mănăstirea Hodoș-Bodrog, unul din cele mai vechi așezăminte monastice din țară și cel mai vechi din eparhia arădeană.

Mănăstirea, care a împlinit mai bine de opt secole de la prima atestare documentară și a avut o viață monahală neîntreruptă, este, alături de grupurile de biserici vechi din Țara Hațegului și Țara Zărandului, unul din puținele monumente medievale vechi care s-au păstrat pe valea Mureșului inferior, fiind însă cel mai important dintre acestea.

Valoros monument de arhitectură bisericească, mănăstirea păstrează elemente de arhitectură din secolul al XIV-lea, pictură murală de la începutul secolului al XVII-lea, numeroase manuscrise slavo-române din secolele XV-XVII și vechi odoare bisericești din aceeași epocă îndepărtată.

Legenda spune că mănăstirea ar fost ctitoriă de către credincioșii din împrejurimi, pe locul în care odinioară păștea o cireadă de vite și unde, într-o bună zi, un taur a scos din pământ, cu cornul, o icoană aurită și strălucitoare a Maicii Domnului. În semn de cinstire, pe locul în care ar fi fost găsită icoana s-a ridicat altarul mănăstirii, iar pentru a întări tradiția în mănăstire se păstrează capul pietrificat al taurului și icoana despre care se spune că este făcătoare de minuni. Icoana care este pictată pe lemn este însă de dată mai recentă, probabil din secolul al XVI-lea, și o înfățișează pe Maica Domnului cu pruncul în brațe, amândoi purtând coroană pe cap.

Prima atestare documentară despre existența mănăstirii datează din anul 1177, dar istorici locali de la începutul secolului al XIX-lea au afirmat că aceasta era locuită de călugări de rit răsăritean pe vremea voievodatelor dinaintea cuceririi maghiare.

Alte atestări avem în diferite documente din anii 1213, 1233, 1278, cu unele derivații ale denumirii de Hodoș. În anul 1293 este menționată sub numele ‘Hudus-monostura’, iar în secolele următoare se generalizează termenul de ‘Hodoș’, în secolul al XV-lea apărând și toponimul Bodrog, din ce în ce mai răspândit după dispariția satului Hodoș în secolul al XVIII-lea, iar din anul 1784 apar amândouă împreună: Hodoș-Bodrog.

Actuala biserică mănăstirească, construită în stil bizantin triconc din piatră și cărămidă romană, datează din a doua jumătate a secolului XIV, forma ei arhitecturală indicând, după cum remarca Nicolae Iorga, o mare asemănare cu cele de la Vodița sau Tismana, Cotmeana sau Cozia, în contextul legăturilor existente la acea vreme între Țara Românească și ortodocșii din regatul maghiar. Aceasta a suferit de-a lungul timpului numeroase modificări, mai ales în secolul al XVIII-lea, când vechea structură bizantină a fost completată cu elemente baroce, dar a păstrat, în cea mai mare parte, structura inițială.

Edificiul a fost construit din piatră cioplită și cărămidă, la fel ca bisericile muntene, și mult mai târziu, probabil în timpul restaurării din secolul al XVIII-lea, o parte a pereților a fost tencuită. În zidurile bisericii și într-un paviment exterior au fost identificate și câteva cărămizi romane, provenite, probabil, dintr-o așezare romană ale cărei urme au fost descoperite în apropiere de Bodrogu Nou.

În interior este împodobită cu pictura ‘a fresco’ din anul 1658, de către pictorul Nicodim Diaconul. Între anii 1938 — 1940, cunoscutul pictor bisericesc Atanasie Demian a curățat vechea pictură murală care datează de la începutul secolului al XVII-lea și a zugrăvit, în stilul vechilor picturi, bolta și pereții pronaosului, care se deteriorase cu desăvârșire de-a lungul secolelor. Sunt remarcabile picturile care înfățișează praznicele mari, ciclul patimilor și o parte din minuni, precum și câteva teme din Vechiul Testament, într-o concepție iconografică de tradiție bizantină. O nouă restaurare a picturii s-a realizat între anii 2009-2010 de către restauratorii Adriana Scarlatescu si Marius Oprea.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata