Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel are unul dintre cele mai înalte turnuri de clopotniţă din România

Mănăstirea a fost rezidită de Basarab I şi fiul său Nicolae Alexandru Basarab. Biserica a fost zidită din piatră cioplită în formă dreptunghiulară sau pătrată. Sub domnia lui Basarab I scaunul domnesc a fost stabilit la Câmpulung. În anul 1352 Basarab I a murit şi a fost îngropat în biserica domnească din Câmpulung începută în timpul domniei lui şi terminată de fiul său Nicolae Alexandru Basarab. Din păcate, mormântul lui Basarab I nu a fost descoperit.

În noiembrie 1364 Nicolae Alexandru Voievod moare şi este înmormântat în biserica mânăstirii. Pe mormântul său se află o piatră funerară inscripţionat în limba slavonă: „În luna Noemvrie 16 zile, a răposat marele şi singur stăpânitorul Domn Io Nicolae Alexandru Voevod, fiul Marelui Basarab, în anul 6873 (=1364) indictionul 3. Veşnica lui pomenire.” Lespedea se află acum în biserica mare a Mănăstirii Negru Voda şi constituie documentul epigrafic cel mai vechi din ţară.

După moartea lui Nicolae Alexandru Voievod, scaunul domnesc a fost mutat de la Câmpulung la Curtea de Argeş. Două documente din 1369 şi 1372 confirmă acest fapt.

În 1628, biserica Negru Vodă s-a surpat din cauza unui cutremur puternic. Matei Basarab o reconstruieşte în perioada 1635-1636. Biserica a fost reconstruită pe locul celei vechi, folosindu-se pietrele cioplite de la prima zidire. Matei Basarab i-a schimbat destinaţia din biserică de mir în mănăstire de călugări, dându-i organizare proprie.

Când a vizitat această biserică, în 1746, mitropolitul Neofit I reproduce în impresiile sale de călătorie cele două pisanii şi menţionează că în biserică erau zugrăviţi Negru Voievod, fiul său Dan Voievod, Nicolae Alexandru Voievod, Matei Basarab Voievod şi doamna lui Ilina. Toate aceste chipuri au fost zugrăvite în 1636 când a fost terminată biserica.

Biserica va rămâne aşa până în 1827, când arhiereul Filaret Beldiman, cu ajutorul domnitorului Grigorie Ghica, o reface pentru a treia oară şi o târnoseşte în 1832.

În 1864, după secularizarea averilor mănăstireşti, Mănăstirea Negru Vodă a rămas doar cu terenul din jur, ulterior mănăstirea a fost transformată în biserică de mir, având ca slujitori preoţi mireni. A rămas totuşi catedrala oraşului unde se oficiau slujbele solemne la care luau parte şi autorităţile.

Rămasă fără avere şi transformată în biserică de mir, a început să se ruineze. Astfel că la începutul secolului al XX-lea, construcţiile erau o ruină. În 1920 a început construirea clădirii Orfelinatului, pe vechile ruine ale chiliilor, iar la 1 septembrie 1922 a fost inaugurat aici Seminarul Orfanilor de Război „Patriarhul Miron”. Elevii au fost, la început numai orfani de război din toată ţara, mai târziu s-au admis şi fii de invalizi şi de preoţi. În 1934, Seminarul deschis la Câmpulung s-a desfiinţat. Un eveniment dureros pentru mănăstire a fost incendiul din 8 mai 1934, când au ars o parte din seminar, stăreţia cu muzeul, turla sau cupola cea mare şi învelişul clopotniţei. Clădirile au fost refăcute în scurt timp, regele Carol al II-lea donând un clopot de circa 1 000 kg, ce a înlocuit clopotele distruse în incendiu.

În 1928, patriarhul Miron Cristea a transformat acest lăcaş din nou în mănăstire, totodată mănăstirea fiind împroprietărită cu 250 ha pădure în muntele Berevoiescu Mic. În 1959 mănăstirea este desfiinţată şi transformată în biserică de enorie.

Mănăstirea Negru Vodă cu viaţă de obşte a fost reînfiinţată în 1989 prin purtarea de grijă a episcopului Argeşului şi Muscelului, Calinic.

Mănăstirea Negru Vodă adăposteşte sfintele moaşte ale Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, un renumit schimonah din Valea Chiliilor, din Munţii Făgăraş, care a pustnicit în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Timp de 30 de ani s-a nevoit într-o peşteră pe care a săpat-o singur într-un perete abrupt al muntelui. O singură dată pe săptămână un ucenic îi aducea sfântului cuvios o pâine şi puţină apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie. Din timp în timp, egumenul Mănăstirii Negru Vodă îi trimitea, pe aceeaşi cale, Sfintele Taine.

Pentru multa sa nevoinţă şi rugăciune, Dumnezeu l-a învrednicit să-şi cunoască timpul mutării la Domnul, timp pe care l-a săpat în piatra de deasupra mormântului, „Ioanichie Schimonah, 1638”. Moaştele sfântului au rămas neatinse până în 1944, când arhimandritul Pimen, de la Mănăstirea Negru Vodă, s-a coborât cu o frânghie în peşteră şi a descoperit pe un pat de piatră osemintele întregi, galbene şi bine mirositoare ale marelui sihastru din Valea Chiliilor. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat, în 2009, canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeş), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

Din 1990, odoarele sfinte au fost păstrate în biserica rupestră a Mănăstirii Cetăţuia. În 20 ianuarie 2013, sfintele moaşte au fost mutate la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata