Mănăstirea Sinaia sau „Catedrala Carpaţilor”

Mănăstirea Sinaia, aşezământ ortodox din oraşul Sinaia, judeţul Prahova, este prima construcţie din aria actualei staţiuni, fiind ridicată la sfârşitul secolului al XVII-lea de spătarul Mihail Cantacuzino (1640-1716).

Ctitorul mănăstirii, Mihail Cantacuzino, a făcut împreună cu mama sa Elena şi cu sora sa Stanca un pelerinaj la Locurile Sfinte, ajungând cu această ocazie şi la Muntele Sinai, unde s-a rugat la Mănăstirea Sfânta Ecaterina. Impresionat de măreţia biblică a locurilor vizitate, a construit, la reîntoarcerea în ţară, o frumoasă mănăstire, închinată Sfintei Fecioare Maria, pe care a numit-o Sinaia.

Înainte ca la poalele Muntelui Furnica, din lanţul Bucegilor, să se ridice acest edificiu, în zonă se întindeau păduri de brazi seculari. Erau locuri pustii cu drumuri puţine şi greu accesibile, unde trăiau în linişte călugări solitari.

Încă din secolul al XV-lea călugării s-au adăpostit în crăpăturile stâncilor şi în peşterile acestor munţi, iar mai târziu în bordeie de piatră şi schituri de lemn.

Aşa au fost construite şi cele două schituri: Schitul Sfânta Ana, aflat la cinci kilometri de mănăstire şi Schitul Sfântul Nicolae, aflat la o distanţă de un kilometru de mănăstire. Schitul Sfânta Ana, ridicat în 1453, a fost mai degrabă o mică capelă pentru pustnicii de prin împrejurimi, care se adunau o dată pe săptămână la rugăciunea comună şi împărtăşirea cu Sfintele Taine. Cel de-al doilea schit, Schitul Sfântul Nicolae, a fost construit în anul 1580.

Legenda zidirii Mănăstirii Sinaia tocmai în preajma Schitului Sfântului Nicolae se referă la istorioara care a făcut să fie construită o mănăstire în acest loc.

Pustnicul era păzitorul Schitului Sfântul Nicolae şi obişnuind să-şi facă rugăciunea de noapte într-o poieniţă din faţa bisericuţei, s-a învrednicit să audă într-o noapte de august a anului 1683, glasuri îngereşti care premăreau pe Maica Domnului. Bătrânul preot, după ce a făcut cunoscută părinţilor şi duhovnicului minunea, a fost trimis la Bucureşti, să povestească şi mitropolitului cele întâmplate.

La rândul său, mitropolitul l-a chemat la el, ca să afle din gura bătrânului, pe spătarul Mihail Cantacuzino, căruia îi cunoştea dorinţa de a zidi o mănăstire undeva în munţii Țării Româneşti. Mihail Cantacuzino, frate al domnitorului de atunci, tocmai venise dintr-o călătorie de la Locurile Sfinte.

În această călătorie, boierul valah s-a oprit cu evlavie în locurile memorabile pe unde trecuse Mântuitorul, ajungând până la Muntele Sinai, munte pe care Moise primise Tablele Legii. Aşezarea şi înfăţişarea Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai l-au impresionat îndeosebi şi gândul unui echivalent în ţara sa, probabil că se înfiripase.

Luând astfel cunoştinţă de vedenia călugărului, spătarul, însoţit de vătaful plaiului şi de călugăr, a urcat în sus pe apa Prahovei, străbătând strâmtorile până în locul unde călugărul primise minunatul semn divin. A fost impresionat de frumuseţea locului, de măreţia munţilor, de susurul apelor limpezi.

Gândindu-se însă la pustietatea locului unde se aflau şi la greutatea drumului pe care l-au străbătut, spătarul Mihail Cantacuzino credea că nu-şi va putea materializa gândul de demult şi că nu-şi va putea îndeplini făgăduinţa tainică către Dumnezeu. A fost încurajat de vătaful plaiului, care îl însoţise (de la Câmpina), ce s-a angajat să aducă muncitori cu braţele şi căruţele din munţi, lemn şi piatră găsindu-se la faţa locului.

Spătarul începe astfel în anul 1690 construcţia mănăstirii, pe care dorea să fie o ctitorie „în amintirea Sinaei celei mari”, concretizând gândul său de mulţumire şi recunoştinţă adresat lui Dumnezeu. El va termina de zidit mănăstirea abia în anul 1695, din cauza greutăţilor drumului pentru transportul materialelor şi al oamenilor, care „numai vara puteau lucra în acea pustietate”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata