Mâncărurile tradiţionale din Ţara Lăpuşului, un deliciu pentru turiştii români şi străini

În zona etnografică botezată de culegătorii de folclor Țara Lăpușului, din județul Maramureș, gastronomia tradițională cu influențe din bucătăria ungurească s-a păstrat de sute de ani datorită respectului pe care țăranii îl au pentru tradiție.

Profesoara de geografie Marioara Rozica Bott din orașul Târgu Lăpuș a încercat, de-a lungul anilor, să descopere tainele gastronomiei lăpușene, studiind specificul zonei dar și istorii vechi și uitate care fac parte din trecutul comunități.

Ea susține în cartea ”Vacanță în țara Lăpușului’ că gastronomia ocupă un loc important în viața localnicilor din această zonă mirifică a Maramureșului, iar proprietarii pensiunilor turistice și agroturistice încearcă să introducă în meniuri mâncărurile tradiționale pentru a le face cunoscute, dar și pentru a le salva de la dispariție.

‘Greu de explicat cum oamenii din satele și cătunele Lăpușului, peste 20, au reușit să păstreze tradițiile neschimbate, dar și o bucătărie plină de multe nume originale cum rar se întâlnește în Maramureș. Am descoperit că mai fiecare sat are un specific culinar, un nume dat preparatului care pare a se îmbina cu o anumită filozofie de viață. Partea bună e că majoritatea pensiunilor au realizat importanța meniurilor tradiționale renunțând la mâncărurile specifice unui restaurant sau motel urban. Atât românii, cât și străinii sunt încântați să guste din preparatele tradiționale. Chiar există o categorie de turiști care vin special în Maramureș pentru a se înfrupta din aceste bucate’, explică  Marioara Rozica Bott.

În satele lăpușene, specialitatea casei a rămas ‘tocana’, adică mămăliga cu brânză de oi, clădită în pături succesive cu brânză și felii mici de slănină prăjită. Tocana, spun gospodarii, mai poate fi servită ca mic dejun sau după o dimineață de coasă, cu urdă, smântână sau caș de oaie feliat, în funcție de preferințe.

Tot la mic dejun, dar ca desert, e ‘plăcinta creață’ cu caș, cu brânză de burduf sau cu urdă, la care se mai poate adăuga mărar sau cozi de ceapă verde, îndeosebi primăvara, când ceapa e fragedă. Plăcinta e un foarte bun aliment și pentru zilele lungi a posturilor religioase de peste an, când se poate umple cu cartofi, varză sau dulceață, în funcție de preferințe.

De la micul dejun e aproape nelipsită în diminețile răcoroase ‘ratâta’, adică omleta cu slănină prăjită, lângă care se pune neapărat ceapă bătută în ștergar. Albă ori roșie, ceapa completează aroma unei omlete gustoase și hrănitoare, asigurând energia necesară celor care merg la munca ogorului… sau turistului care preferă să urce pe munte.

Nelipsitele sarmale sunt mereu prezente în meniu țăranilor, dar și a pensiunilor. Sarmalele pregătite cu carne de porc sau păsat, cunoscute sub numele de ‘curechi’, sunt unul dintre preparatele mereu prezente pe masa locuitorilor din zona Lăpușului.

La loc de cinste în majoritatea gospodăriilor din Maramureș, dar și-n satele din zona Lăpușului, indiferent de sezon rămâne fasolea frecată, asezonată cu ceapă, murături, gogoșari, varză murată sau alte acrituri. E servită indiferent de anotimp, asortată cu afumătură de porc, slăninuță și cârnați de casă.

Ciorbele, cunoscute sub numele de ‘zamă’, pregătite cu rântaș, smântână și carne de porc, afumătură sau cârnați fac mereu deliciul meselor de zi cu zi. Primăvara, gospodinele pregătesc pentru masa de prânz ‘zama de șelate’, cu un gust acrișor obținut prin adaosul de oțetului de mere, dar și ‘îndulcită’ cu smântână. În zilele mohorâte de toamnă sau în cele friguroase de iarnă se prepară ‘ciorbă de afumătură cu moare de varză’.

În zilele de duminică, dar și în multele sărbători religioase, gospodinele pregătesc supa de pui cu ‘tojmagi’, adică tăiței de casă, papricaș sau ‘îngroșală de pui’. Ca desert, aproape la orice masă din zilele de duminică sau de sărbători se servesc ‘pancovele’ sau gogoșile pudrate cu zahăr praf ori umplute cu dulceață, ce se topesc în gură.

În urmă cu ani buni, țăranul din Maramureș când mergea la cositul fânului, în traistă avea pe lângă glaja cu horincă, pită coaptă pe vatră, slană și ceapă. Acest obicei culinar mai poate fi întâlnit la țăranii din cătunele montane, dar a fost preluat cu succes și în unele pensiuni rurale dar și în hoteluri din orașe. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata