Mine transformate în atracţii turistice uimitoare

Numeroase destinații de pe glob sunt transformate în veritabile locuri de atracție, în urma unor proiecte ample de reamenajare. Șase astfel de proiecte inovative de pe mapamond au transformat zone industriale nefolosite în minunate locuri de petrecere a timpului liber, scrie CNN ediția online.

 Parc de sporturi extreme în subteran

Cel mai mare parc de distracţii subteran dedicat sporturilor extreme, ale cărui trasee se întind pe cinci kilometri, se află la o adâncime de 375 de metri în regiunea muntoasă Snowdonia din nordul Țării Galilor. Parcul naţional Snowdonia a fost primul parc naţional din Țara Galilor, deschis publicului în 1951, și al treilea ca mărime din Regatul Unit.

Numele parcului provine de la masivul muntos Snowdon, având o altitudine de 1085 metri. Parcul subteran pentru sporturi extreme a fost deschis publicului în martie 2015, organizatorii susţinând că este cel mai mare din lume. Doritorii beneficiază de multiple modalităţi de practicare a sporturilor extreme, parcurgerea unor trasee în galerii cu tiroliana, alpinism, rafting cu bărci pneumatice, trasee speciale pentru biciclete dedicate terenului accidentat. Parcul este deschis pe toată durata anului.

Salina Turda din România

Unul dintre cele mai interesante proiecte de reamenajare a unei foste cariere de sare în atracţie turistică este Salina Turda din judeţul Cluj, România. Vizitatorii coboară la o adâncime de 120 de metri în subteran, unde pot juca o partidă de golf, basket sau fotbal, să se plimbe cu barca pe lacul interior unde a fost amenajat un nou debarcader.

Cei interesaţi pot să se relaxeze la noul centrul de spa și tratament, să practice exerciţii de fitness sau să aibă parte de ședinţe de înfrumuseţare, beneficiind de aerul bogat în sare cu o umiditate de aproximativ 80%. Salina Turda este una dintre cele mai frumoase atracţii turistice din Europa.

Mina de sare Wieliczka din Polonia

Localizată în sudul Poloniei, în apropierea zonei metropolitane a Cracoviei, mina de sare Wieliczka beneficiază de un hotel subteran și un centru de tratament pentru cei cu afecţiuni ale aparatului respirator. Alături de Insulele Galapagos și Parcul Naţional Yellowstone, mina de sare de la Wieliczka a fost inclusă în prima listă a siturilor din patrimoniul mondial UNESCO.

Este atracţia turistică principală a Poloniei, primind anual peste 1,2 milioane de vizitatori. A fost amenajată în secolul XIII și a fost activă până în 2007, când a încetat procesul de producţie. Este foarte cunoscută pentru Catedrala de Sare din subteranul minei, care are o simbolistică aparte pentru toţi locuitorii din zonă și unde mulţi dintre localnici s-au căsătorit.

Are multe capele și locuri de rugăciune. Există de asemenea un hotel și un centru de tratament cu personal specializat. Este un important hub cultural al Poloniei, găzduind numeroase concerte, expoziţii și manifestări speciale.

Proiectul Eden

O fostă mină de caolinit în ţinutul Cornwall din Marea Britanie a devenit unul dintre cele mai atractive locuri ale Regatului Unit. Complexul denumit Proiectul Eden găzduiește în câteva domuri uriașe vegetaţie din diferite locuri ale planetei, de la plante specifice pădurilor tropicale la cele din zona mediteraneeană, fiind pe bună dreptate cele mai mari zone de vegetaţie în spaţiu închis din lume.

A fost deschis publicului în martie 2001, iar în 2005 a fost adăugat stabilimentul ‘The Core’, un spaţiu educaţional uriaș cu săli de expoziţii, conferinţe, cursuri în vederea unei bune comunicări privind relaţia interdependentă între oameni și plante. Complexul are spaţii special amenajate pentru concerte, expoziţii și patinaj.

Sărituri … în subteran

Într-o fostă mină de ardezie din ţinutul Gwynedd, din nord-vestul Țării Galilor, a fost amenajat un parc subteran de sporturi extreme. Turiștii pot efectua, folosind echipament de protecţie, sărituri pe o plasă elastică cu suprafaţa de 930 de metri pătraţi.

Începând din iulie anul trecut vizitatorii pot efectua salturi de pe cea mai mare trambulină subterană din lume traversând un traseu format din trei plase colorate diferit, totul într-un joc de lumini care generează o atmosferă asemenea unui abis.

Cel mai mare parc acoperit pentru împătimiţii de biciclete

O fostă carieră de calcar din Louisville, Kentucky, folosită în timpul războiului rece ca adăpost subteran, găzduiește, din februarie acest an, la 30 de metri adâncime, cel mai mare parc pentru iubitorii traseelor de mountainbike.

O suprafaţă de peste 33.000 de metri pătraţi, cu 45 de trasee desfășurate pe mai bine de 19 km, oferă iubitorilor de mountainbike piste speciale, inclusiv pentru sărituri cu acest tip de biciclete. Menţinând în interior aceeași temperatură de 10 grade Celsius în timpul verii și în timpul iernii, parcul are și alte atracţii pentru împătimiţii sporturilor extreme. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata