Oferte turistice cu 1-2 nopţi gratuite pentru vacanţa în România

Cei care cumpără o vacanţă în România, pentru perioada 15 iunie – 15 iulie 2010 şi 15 august- 31 august 2010, pot primi pentru preţul plătit una sau două nopţi gratuite de cazare, a declarat Corina Martin, preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral Delta Dunării.

Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral- Delta Dunării reaminteşte că sunt încă în vigoare tarifele valabile în cadrul programului ‘Litoralul pentru Toţi’, care se va încheia la data de 14 iunie .

Turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa pe Riviera Românescă, în această perioadă, pot beneficia de preţuri foarte atractive, la hoteluri de pe întreg litoralul, după cum urmează:

  • Hotel 5 stele cu mic dejun – 499 lei/ pers/ şase nopţi;
  • Hotel 4 stele cu mic dejun – 419 lei / persoană/şase nopţi;
  • Hotel 3 stele cu mic dejun – 349 lei/persoană/şase nopţi,
  • hotel 3 stele fără mic dejun – 219 lei/persoană/ şase nopţi;
  • Hotel 2 stele cu mic dejun – 249 lei/persoană/şase nopţi;
  • Hotel 2 stele fără mic dejun – 189 lei/persoană./şase nopţi;
  • Hotel o stea fără mic dejun – 159 lei /persoană/şase nopţi.

Pe lângă Programul ‘Litoralul pentru Toţi’, turiştii pot alege programul ‘Zile gratuite de vacanţă’, care include oferte speciale, prin acordarea unui număr de zile gratuite de vacanţă, după modelul plăteşti 5 nopţi şi stai 6 sau chiar 7′.

Totodată, hotelierii lansează pachete de week-end pe litoral, pentru cei care vor să evadeze din stresul cotidian la sfârşit de săptămână.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata