Palatul Brâncovenesc de la Potlogi – monument arhitectural în curs de reabilitare cu fonduri europene

Unul dintre cele mai importante monumente arhitectonice din țară, Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, se află în plin proces de reabilitare și consolidare.

Autoritățile județene speră să îl redea circuitului turistic de anul viitor.

”Pentru noi, Palatul Brâncovenesc este o mândrie. Faptul că s-au accesat niște fonduri pentru reabilitare, faptul că noi, Primăria, cu Parohia Potlogi am reușit, pe fonduri europene, să restaurăm biserica domnească, vă dați seama că e un lucru mare. Palatul, după restaurare, va intra în circuitul turistic. Au început deja turiștii să vină la biserică, chiar dacă palatul e închis deocamdată”, a declarat primarul din Potlogi, Nicolae Catrina.

Complexul brâncovenesc de la Potlogi este considerat monument istoric de importanță națională și este reprezentativ pentru arhitectura rezidențială a sfârșitului de secol XVII.

Valoarea totală a proiectului de la Potlogi este de 42,8 milioane de lei. Obiectivele specifice ale investiției sunt reabilitarea, restaurarea și reconstruirea Ansamblului Brâncovenesc Potlogi, precum și creșterea numărului de turiști ce vor vizita acest obiectiv de patrimoniu.

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi se află într-o avansată stare de degradare.

Ansamblul are o suprafață construită de 3.400 de metri pătrați și o curte de 23.000 de metri pătrați.

În documentația de la Consiliul Județean Dâmbovița se arată că înainte de începerea lucrărilor de reabilitare palatul prezenta fisuri pronunțate la nivelul structurii, precum și la nivelul tuturor arcelor la uși și ferestre.

Ansamblul Brâncovenesc de la Potlogi cuprinde Palatul Brâncovenesc, ruinele casei vechi, ale casei de slujitori și ale droșcăriei (șopron în care se reparau trăsurile). Curtea Brâncovenească este împrejmuită de un zid înalt de cărămidă, iar intrarea se face printr-o poarta monumentală, arcuită.

Curtea era împărțită în trei părți: una pentru personalul domnesc, a doua pentru oșteni, iar cea de a treia curte, dinspre fostul heleșteu artificial, era numai pentru familia domnească. Ruinele casei vechi boierești și biserica „Sf. Dumitru” se pot vedea în partea dreaptă a intrării.

La numai 15 ani de la construirea Palatului brâncovenesc, în 1714, acesta a fost distrus de armata otomană drept pedeapsă pentru presupusa colaborare a domnitorului Brâncoveanu cu țarul Petru cel Mare al Rusiei și a rămas în ruină pentru următorii 250 de ani. A fost restaurat — sau mai degrabă, reconstruit — începând cu anul 1955, în timpul regimului comunist, la refacerea sa, ținându-se cont de modelul brâncovenesc dezvoltat la reconstruirea Palatului Mogoșoaia, în 1922, de către arhitectul George Matei Cantacuzino.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata