Parcurile balneare din Călimăneşti au fost modernizate

Primăria staţiunii Călimăneşti – Căciulata a inaugurat, luni, 23 mai, cele două parcuri balneare, parcul pavilion şi parcul Căciulata, finalizând astfel un proiect european în valoare de 10,5 milioane lei.

„Azi, putem spune că prin investiţiile realizate în cadrul proiectului ‘Modernizarea parcurilor balneare din staţiunea Călimăneşti — Căciulata’, staţiunea poate să folosească avantajele oferite de potenţialul său turistic natural, prin modernizarea şi diversificarea ofertei turistice de care dispune şi, implicit creşterea numărului anual mediu de turişti care vizitează staţiunea cu 15%. Mai mult, resursele naturale existente în regiune vor fi valorificate în mod optim şi astfel proiectul realizat este relevant pentru toate formele de turism existente la nivel local, judeţean şi regional”, a declarat primarul staţiunii, Florinel Constantinescu.

Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 — Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Domeniul de intervenţie 5.2 — Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice.

Valoarea totală a proiectului a fost de 10.496.741,58 lei, reprezentând costurile eligibile, costurile neeligibile şi TVA. Valoarea totală eligibilă a fost de 7.614.462,49 lei, din care 6.877.382,52 lei reprezintă asistenţa nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, 580.983,49 lei reprezintă contribuţia de la bugetul naţional şi 156.096,48 lei reprezintă contribuţia beneficiarului la cheltuielile eligibile, iar perioada de implementare de 43 luni.

Proiectul „Modernizarea parcurilor balneare din staţiunea Călimăneşti — Căciulata’ a răspuns obiectivului strategic al Programului Operaţional Regional care constă în sprijinirea unei dezvoltări economice, sociale, echilibrate teritorial şi durabile a Regiunilor României, corespunzător nevoilor lor şi resurselor specifice, prin concentrarea asupra polilor urbani de creştere, prin îmbunătăţirea condiţiilor infrastructurale şi ale mediului de afaceri pentru a face din regiunile României, în special cele rămase în urmă, locuri mai atractive pentru a locui, a le vizita, a investi şi a munci.

Obiectivul general al proiectului l-a constituit reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii de turism a staţiunii balneare Călimăneşti — Căciulata, în vederea sprijinirii creşterii economice şi dezvoltării durabile, prin valorificarea superioară a potenţialului natural, cultural şi antropic la nivel local. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata