Pietroasa, locul unde ”inima noastră de piatră s-a schimbat într-o inimă de inimă”

Centrul viticol Pietroasa face parte din podgoria Dealu Mare, cea mai mare podgorie din Muntenia, care cuprinde o suprafață de aproximativ 70 km lungime, între Valea Teleajenului și Valea Buzăului.

Acest centru viticol se întinde de-a lungul a două sate, Pietroasele și Șarânga, pe dealul Istrița. Se distinge de restul podgoriei Dealu Mare, prin condițiile de climă și de sol deosebite și prin calitatea vinurilor produse aici. Terenul este așezat în pantă, cu o expoziție predominant sudică, altitudinea sa variind de la 130 m la baza pantei până la 350 m la limita superioară, potrivit site-ului oficial al stațiunii, www.pietroasaveche.ro.

Însușirile fizico-chimice ale solurilor sunt favorabile culturii viței-de-vie, cele din partea superioară a versantului, scheletice, bogate în calcar, fiind recomandate pentru cultura soiurilor destinate producerii de vinuri dulci, aromate, iar cele de la baza versantului, mai bogate, fiind indicate pentru cultura soiurilor de masă. Solurile de pe versanții cu pante mari sunt valorificate prin cultura migdalului și a nucului.

De cealaltă parte, din punct de vedere meteorologic, în această zonă se înregistrează un regim mai sărac de precipitații și o valoare mai ridicată a temperaturilor din perioada de vegetație a viței-de-vie, îndeosebi înspre toamnă, în perioada de maturare a strugurilor, notează M. Macici în volumul ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

În anul 1893, a fost înființată, prin Decret Regal, stațiunea Pietroasa, cunoscută la început ca ”Via experimentală Pietroasa”, prima unitate de acest fel creată în România în perioada imediat postfiloxerică, pentru a studia posibilitatea altoirii vițelor și a trierii soiurilor intrate în plantație, fie ele autohtone sau străine. Începând cu anul 2005, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa-Buzău este filială a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Sediul stațiunii se află în partea de vest a comunei Pietroasele, la o altitudine de 200 m, aceasta desfășurându-și activitatea în două direcții: cercetare și dezvoltare, precum și câteva compartimente funcționale.

În prima jumătate a secolului trecut, la Pietroasa au fost puse bazele cercetării științifice în domeniul viticulturii și vinificației de către titanii viticulturii românești, Ion C. Teodorescu și Gherasim Constantinescu. Din cercetările efectuate, a reieșit valoarea a două soiuri românești, Tămâioasă românească și Grasă de Cotnari, primul fiind adus la Pietroasa de la Drăgășani, iar cel de-al doilea, de la Cotnari. Ambele soiuri s-au adaptat foarte bine noilor condiții, din ele producându-se vinuri de o calitate deosebită. În ultimele decenii, în podgoria de la Pietroasa a intrat și soiul Busuioacă de Bohotin, destinat producerii de vinuri aromate rozé și roșii.

În prezent, la Pietroasa se pot obține și vinuri albe de Riesling italian, Chardonnay, Sauvignon și Pinot gris, dar și vinuri roșii de Fetească neagră, Cabernet Sauvignon și Merlot. De asemenea, aici au fost create o serie de soiuri noi atât pentru struguri de masă, pentru stafide, cât și pentru vin, printre care Otilia (struguri de masă, stafide), Timpuriu de Pietroasa (struguri de masă), Centenar Pietroasa (struguri de masă, stafide), Istrița (struguri de masă), Alb aromat (vin alb semi-aromat), precum și mai multe selecții clonale ale mai multor soiuri, potrivit L. Dejeu, M. Bucur și I. Damian în articolul ”120 de ani ce cercetare, învățământ și producție vitivinicolă la Pietroasa” (2013).

Pietroasa este celebră în țara noastră atât pentru vinurile de calitate produse aici, cât și pentru un tezaur real, cunoscut sub numele popular ”Cloșca cu puii de aur”. Acesta a fost descoperit în martie-aprilie 1837 de doi țărani, Ion Lemnaru și Stan Avram, într-o carieră de piatră de pe dealul Istrița, la o înălțime de aproximativ 750 de metri. Se pare că această comoară ar fi fost ascunsă aici de către un rege vizigot numit Athanaric, atunci când a fost nevoit să fugă din calea invadatorilor huni. Tezaurul cuprindea inițial 22 de piese, dar autoritățile au putut recupera doar 12 dintre acestea, în greutate totală de aproape 19 kg.

Cinci sunt lucrate doar din aur: un platou mare, o cană, o pateră cu decor în relief și o statuetă în centru, un colan cu inscripție și un colan simplu. Șapte sunt împodobite și cu pietre prețioase: un colan, patru fibule și două vase poligonale, unul octagonal și altul dodecagonal. Obiectele din care este compus tezaurul de la Pietroasa se pot împărți în două mari categorii: vase și podoabe, notează site-ul oficial al Muzeului de Istorie Națională a României, www.mnir.ro.

Numele popular sub care este cunoscut tezaurul de la Pietroasa, ”Cloșca cu puii de aur”, a fost inspirat de formele stilizate de păsări care se regăsesc pe fibule. Astfel, fibula mare ar fi fost ”cloșca”, iar celelalte patru fibule, două mijlocii și două mai mici, ar fi fost ”puii”. Fibulele reprezintă o variantă mai elaborată a broșelor sau a acelor de siguranță din ziua de astăzi, o varietate a podoabelor antice folosite pentru prinderea veșmintelor, piese care aveau și o utilitate practică, dar se bucurau adesea și de o realizare meșteșugită, devenind adevărate bijuterii.

Tezaurul a fost cumpărat de la țăranii care îl descoperiseră, de către un antreprenor pe nume Verussi, care a zdrobit cu toporul piesele, pentru a le face mai compacte. A fost apoi recuperat parțial de banul Mihalache Ghica, vornic al Departamentului Trebilor Dinăuntru, frate al domnitorului Țării Românești, Alexandru Ghica (1834-1842), care l-a și adus în atenția lumii științifice a vremii. În 1867, a fost prezentat în cadrul Marii Expoziții Universale de la Paris, fiind restaurat și expus sub supravegherea lui Alexandru Odobescu.

La sfârșitul lunii noiembrie 1875, a fost furat din Muzeul de Antichități din București și recuperat în 1876, însă colanul cu inscripția a fost deteriorat. În anul 1884 a trecut printr-un incendiu, iar pentru a fi salvat a fost aruncat pe fereastră. A necesitat, din nou, restaurare, efectuată în același an, la Berlin, de către Paul Telge, un orfevrier german, căpătând, astfel, aspectul pe care îl are și astăzi. În 1917, a fost trimis în Rusia, împreună cu tot tezaurul național, și s-a întors de acolo în 1956. Din 1971 este expus la Muzeul Național de Istorie a României.

Podgoria de la Pietroasa nu este apreciată numai de specialiști. Astfel, Nichita Stănescu spunea că: ”Aici, la Pietroasele, inima noastră de piatră s-a schimbat într-o inimă de inimă”. Valeriu Bucuroiu aprecia, în 1976, că ”La Pietroasa soarele izvorăște din pământ. Aici și pământul e bun de băut”, iar Ion Băieșu consemna, în același an, că ”Pietroasa e o vatră esențială a românilor: aici s-au descoperit aurul și vinul nostru”. De asemenea, numeroși alți scriitori au contribuit, prin însemnările lor, la consolidarea renumelui Pietroasa. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: commons.wikimedia.org. pietroasaveche.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata