Podul Vechi – emblema oraşului istoric Mostar, din Bosnia Herţegovina

Orașul istoric Mostar, care se întinde pe o vale adâncă a râului Neretva, s-a dezvoltat de-a lungul secolelor al XV-lea și al XVI-lea, ca frontieră a Imperiului Otoman, și în secolele al XIX-lea și al XX-lea, sub conducerea austro-ungară.

Mostar este recunoscut pentru vechile sale case turcești și pentru Podul Vechi – Stari Most, emblemă după care și-a primit și numele.

În conflictul din anii ’90, cea mai mare parte a orașului istoric, inclusiv Podul Vechi, a fost distrus. Stari Most a fost reconstruit și multe dintre edificiile Orașului Vechi au fost restaurate în ultimii ani, prin contribuția unei comisii științifice internaționale instituite de UNESCO.

Zona Podului Vechi, cu trăsături arhitecturale pre-otomane, est-otomane, mediteraneene și vest-europene, reprezintă un exemplu de așezare urbană multiculturală, evidențiază site-ul UNESCO. În plus, reconstrucția Podului Vechi și a orașului istoric Mostar simbolizează reconcilierea, cooperarea internațională și coexistența comunităților diverse din punct de vedere cultural, etnic și religios.

Istoria locului ne duce în urmă cu câteva secole, în veacul al XV-lea, când au fost identificate o structură urbană, o punte de traversare a râului și un drum, localizate pe valea râului Neretva, între dealul Hum și poalele muntelui Velez. Această așezare relativ mică ieșea în evidență prin două turnuri de-o parte și de alta a podului, care datează din 1459. Numele actual, Mostar, a fost menționat pentru prima dată în 1474, derivând de la ”mostari” — gardienii podului. Zona istorică a orașului Mostar este rezultatul interacțiunii dintre fenomenele naturale și creativitatea umană pe parcursul unei lungi perioade istorice.

Continuitatea culturală este reliefată de obiectivele urbane și de lucrurile care compun viața de zi cu zi a oamenilor: podul și fortărețele sale — cu straturi arheologice din perioada pre-otomană; edificii religioase; zone de case (mahalale); terenuri arabile; bazarul; apa. Arhitectura orașului denotă toleranța: o viață comună a musulmanilor, creștinilor și evreilor.

Moschei, biserici și sinagogi au existat alături, arătând că în această regiune croații romano-catolici cu a lor cultură vest-europeană, sârbii ortodocși cu elementele lor de cultură bizantină și evreii sefarzi au continuat să conlocuiască cu bosniacii musulmani, timp de peste patru secole. Astfel, s-a creat o arhitectură regională specifică, ce a lăsat în urmă creații unice, în mare parte modeste prin dimensiunile fizice, dar de o importanță considerabilă pentru istoria culturii poporului, subliniază UNESCO.

Războiul declanșat în anii ’90 a dus la distrugerea, în cea mai mare parte, a orașului istoric și a Podului Vechi. Construcția, o capodoperă lăsată posterității de arhitectul “Mimar” Hajruddin, a fost realizată după planurile maestrului său, renumitul ”Mimar” Sinan (1489-1588), arhitect-șef al sultanilor Suleiman Magnificul, Selim al II-lea și Murad al III-lea.

Edificiul într-un singur arc, Stari Most, a fost ridicat în 1566, în perioada de apogeu a Imperiului Otoman, în timpul sultanului Suleiman Magnificul. Podul de piatră a asigurat dezvoltarea orașului Mostar ca reședință a Herțegovinei și transformarea sa dintr-o așezare liniștită într-o ”intersecție cosmopolită”.

Nu numai că era o punte de legătură pentru oraș, dar până în secolul al XX-lea a ajuns să simbolizeze uniunea mai multor naționalități și etnii, notează portalul Greatbuildings.com. Arhitectura orașului a continuat să se dezvolte și în perioada Imperiului Habsburgic.

La 23 iulie 2004, un eveniment festiv a marcat restaurarea completă a podului emblematic. Mărginit de două turnuri fortificate, Halebija la dreapta și Tara la stânga, noul pod, la fel ca predecesorul său, are un singur arc, lărgimea de patru metri, lungimea de 30 de metri și înălțimea de 20 de metri în punctul central. Obiectivul, inclus într-o zonă de patrimoniu universal cu suprafața de 7,6 hectare, a fost introdus în lista UNESCO în 2005. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)