Primul sit arheologic subacvatic din Delta Dunării, descoperit la Sulina

Direcția Județeană pentru Cultură (DJC) Tulcea a început demersurile pentru clasarea ca sit arheologic subacvatic a unui perimetru din Bazinul mare al Administrației Zonei Libere (AZL) din Sulina, după ce la finele lunii trecute s-au descoperit trei epave ale unor corăbii din lemn.

Fragmentele din epavele scoase la suprafață de scafandri amatori provin de la ambarcațiuni care datează cel mai probabil de la începutul secolului trecut, DJC Tulcea înaintând, marți, autorităților centrale propunerea de clasare a zonei ca sit arheologic subacvatic.

Secțiuni din corăbiile descoperite în Bazinul mare al AZL Sulina se află în momentul de față, din datele pe care le am, la Muzeul ‘Farul Vechi’ din localitate. Potrivit legislației în vigoare, încercăm să asigurăm regimul de protecție al bunurilor respective, epavele urmând să rămână în mediul în care se conservă cel mai bine (Bazinul mare al AZL)”, a declarat directorul DJC, Iulian Vizauer.

Toată platforma continentală a Mării Negre, potrivit sursei, este sit arheologic subacvatic, conform legislației din România aliniată cele internaționale în domeniu.

„În județul nostru, cu excepția platformei continentale, nu mai există un alt sit arheologic subacvatic”, a menționat directorul Vizauer.

În următorul an sau până la publicarea în Monitorul Oficial al României a ordinului Ministrului Culturii privind clasarea sau neclasarea Bazinului mare al AZL, acesta se va supune efectelor Legii nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, fiind astfel considerat monument istoric de grupa A.

Portul Liber Sulina, cunoscut drept prima întreprindere de comerț exterior din lagărul comunist, a funcționat se pare din anul 1975, atunci când Beshir Aga, mai marele haremului împărătesc vreme de 30 de ani, a înființat o fundație la gurile Dunării și a construit actualul far turcesc din Sulina, potrivit lucrării „Cărți vechi, corăbii, reisi, neguțători și diplomați Dunărea de Jos 1745-1856”, Tudose Tatu.

La insistențele Comisiunii Europene a Dunării, Sublima Poartă a aprobat 125 de ani mai târziu statutul de porto-franco al orașului Sulina care a cunoscut astfel cea mai frumoasă perioadă din existența sa. Reînființată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 294 din anul 1978 și prin Hotărârea de Guvern nr. 156 din 22 aprilie 1993, Regia Autonomă Administrația Zonei Libere (AZL) Sulina este de câțiva ani aproape în faliment.

Tulcea este unul din județele din România cu cel mai bogat patrimoniu arheologic, puține din acestea fiind însă amenajate pentru vizitare, descoperirea de la Sulina putând fi considerată primul sit arheologic subacvatic din Delta Dunării. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata