Românii au cumpărat vacanţe de câteva milioane de euro; Turcia, Grecia, Spania, cele mai vândute pe early-booking

Românii, gospodari din fire, au înţeles că pot face economii semnificative dacă profită de preţurile vacanţelor în regim early-booking, reduceri suplimentate de turoperatori cu bonusuri în bani sau produse pe perioada Târgului de Turism al României, aşa că au venit, cu temele bine făcute, încă din primele ore de la deschiderea evenimentului.

„Am ales să organizăm târgul în februarie tocmai pentru ca românii să beneficieze de ofertele early-booking pentru vacanţele de vară. Reclama a fost mult mai bună anul acesta, iar numărul vizitatorilor precum şi cel al cumpărătorilor a fost în creştere substanţială comparativ cu ediţia din martie 2015. După acest târg putem spune că 20% din numărul locurilor de cazare contractate de agenţii pe litoralul românesc s-a vândut. Până la sfârşitul lunii martie, vom ajunge la peste 30%. Îi sfătuiesc pe cei care vor o anumită perioadă şi un anumit hotel să se grăbească. Al treilea prag de early-booking se încheie pe 29 februarie”, a precizat preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Aurelian Marin.

Întâmplător sau nu, Romexpo a organizat, concomitent cu târgul de turism şi Târgul Ghidul Miresei, astfel că printre cei şi-au programat nunta şi-au putut cumpăra şi vacanţa pentru luna de miere.

„Vânzările au crescut la această ediţie a târgului cu până la 50% comparativ cu martie 2015. Românii au venit hotărâţi să cumpere, aveau deja vacanţa dorită definită, aveau o listă de dorinţe şi un buget. Turcia, Grecia, Spania, dar şi Bulgaria au fost destinaţiile cele mai bine vândute, apoi litoralul românesc. Turcia a fost, însă, surpriza plăcută. Am discutat mult cu partenerii din străinătate, dar cel mai mult cu cei de la standul Turciei pentru că aceasta este o destinaţie uşor afectată de piaţa rusă şi acum caută să îşi consolideze parteneriatele”, a precizat Cosmin Marinof, director naţional de vânzări TUI Travel Center/Eurolines.

Bucuria vânzărilor mari a fost, însă, uşor umbrită de organizatorii de la Romexpo care nu au asigurat viteza necesară internetului, iar acest fapt a fost unul dintre cele mai neplăcute momente din târg, afirmă Cosmin Marinof.

Potrivit acestuia, la târg nu se vând „vacanţe scumpe, care au nevoie de o altă prezentare şi consiliere”, ci vacanţe cu preţuri mici şi medii. Astfel că o vacanţă în Bulgaria sau pe litoralul românesc s-a putut achiziţiona la mai puţin de 200 de euro camera dublă, în timp ce pentru Thailanda, o vacanţă de două persoane a fost cumpărată cu puţin peste 6.000 de euro. Desigur, au fost şi vacanţe în hotelurile de lux din Turcia care s-au vândut cu 3.700 euro/camera dublă.

Fiecare zi de târg a fost un prilej ca vizitatori şi profesioniştii să petreacă câteva momente dedicate tradiţiilor şi valorilor României la standul Autorităţii Naţionale pentru Turism. „Prispa” casei ANT a fost locul dedicat promovării României, prin poveşti despre Constantin Brâncuşi, meşteşugari, produse tradiţionale, legende transilvănene, inclusiv prin ambasadorii turismului romanesc.

În cadrul TTR, Autoritatea Naţională pentru Turism a adus o parte dintre şefii birourilor de promovare din străinătate, respectiv China, Marea Britanie, Rusia, Franţa, Italia şi Polonia.

„Ne interesează să avem un contact mai direct cu şefii birourilor de promovare din străinătate. Să avem informaţii clare despre zonele în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. Să ne ajute să înţelegem mai bine respectivele pieţe pentru a putea merge acolo cu produse pe care piaţa respectivă să le înţeleagă, să le perceapă pozitiv şi să le cumpere”, a precizat Aurelian Marin.

Potrivit preşedintelui ANAT, românii sunt printre cei mai iubiţi turişti în Grecia. „Cea mai frumoasă declaraţie a venit din Grecia. Românii sunt modelul de turişti pe care grecii şi-l doresc, în sensul că după ce ajung la destinaţie ei se mişcă, fac excursii, consumă, merg la restaurante, la cafenele, cumpără suveniruri, îmbrăcăminte. Românii sunt buni consumatori, chiar dacă aleg cazări mai ieftine”, spune Aurelian Marin.

Peste 280 de firme din 15 ţări şi-au prezentat, în perioada 25-28 februarie, la Romexpo, ofertele de vacanţă la o nouă ediţie de primăvară a Târgului de Turism al României.

„A fost un târg foarte reuşit. Am remarcat diversitate, calitate în expunerea produselor, inclusiv la standurile consiliilor judeţene, şi la staţiunile balneare. Standurile marilor turoperatori, Christian Tour, Paralela 45, Eximtur, Malta, TUI, au fost foarte animate, au avut programe de divertisment, de muzică, au venit cu concepte noi. Ca minus aş remarca faptul că nu există o secţiune dedicată jurnaliştilor de turism şi bloggerilor din străinătate”, a spus Trăian Bădulescu, consultant în turism.

Programele pentru seniori s-au diversificat, iar la târg au prezentate 12-14 tipuri de astfel de pachete, multe chiar în destinaţii româneşti, în staţiunile balneare sau în Delta Dunării. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata