Secretele şi curiozităţile Londrei, povestite de singurul ghid român din capitala britanică

Povestea din spatele celor mai importante obiective turistice din Londra dar și alte legende sau istorioare locale se pot dezvălui turistului român ce poposește chiar și numai câteva ceasuri în capitala britanică prin vocea singurului ghid român din metropolă, Eva Abrahamas, cei peste 30 de ani de experiență ajutând-o să țină trează atenția vizitatorilor cu informații care ar face invidios chiar și un londonez autentic, toate însoțite de un umor fin, cum altfel decât … englezesc.

Probabil că puțini din cei care au vizitat deja Londra știu că în râul Tamisa ce străbate orașul trăiește căluțul de mare, că aici există peste 6.000 de pub-uri, dar și 400 de kilometri de linii de metrou.

Poate turiștii români ce au trecut prin metropola londoneză s-au întrebat de ce cunoscutul turn cu ceas se cheamă Big Ben, de ce englezii circulă pe partea stângă a drumului sau cum se face că centrul financiar al orașului și al Angliei, City of London, se numește „oraș” deși este un cartier.

Toate acestea, alături de multe alte legende sau amănunte din istoria orașului le poți afla de cea care a ales să părăsească România în perioada comunistă, în anii 70, alegând să fie ghid în capitala Marii Britanii.

„Eu am avut noroc toată viața mea. Când am auzit de societatea socialistă multilateral dezvoltată am zis că asta nu-i pentru mine. În luna ianuarie 1976 a venit la mine redactorul șef de la Editura Eminescu, Valeriu Râpeanu — venit de la Scânteia, și mi-a zis că mă face membru de partid și în septembrie încep Academia Ștefan Gheorghiu. Atunci m-am decis să plec”, povestește Eva Abrahamas.

La câțiva ani după ce a ajuns la Londra, după o școală și un examen dificil a devenit ghid autorizat, cunoscător a trei limbi, respectiv româna, maghiara și engleza, iar la ora actuală este singurul ghid român din Londra, chiar dacă mai are un coleg ghid englez, ce vorbește româna și italiana, dar își petrece majoritatea timpului la Poliție, ca interpret pentru românii care au probleme cu legea.

„Noi avem o pregătire foarte bună în Londra și s-a luat ca model în foarte multe țări sistemul nostru. Când am făcut cursul a durat un an însă a fost atât de intensiv încât trei colegi nu au terminat pentru că nu puteau să și lucreze și să și învețe.

Am abordat tot felul de subiecte și am învățat toate locurile la o zi distanță de Londra pentru că oamenii fac excursii de o zi: Oxford, Stratford, Canterbury, Salisbury, Stonehenge și altele. În fiecare sâmbătă eram în autobuz, cu microfonul. A trebuit să învățăm toate străzile Londrei.

În fiecare sâmbătă, la finalul programului primeam o listă de străzi pe care trebuia să o știm cu ochii închiși pentru sâmbăta următoare. Muzeul Britanic mi-a căzut mie la examen și n-am să uit în viața mea cât eram de emoționată. La muzeu există niște trepte unde am stat. „Imaginează-și că vorbești unui grup de 40 de oameni. Proiectează-ți vocea”, mi-au spus.

Ești la examen și stau acolo ca o maimuță, cu șase oameni în jurul meu și proiectez vocea ca la 40. Se uita lumea la mine ca la o nebună. Examenul a durat două săptămâni și a fost foarte dur. Am început cursul în 1982 și l-am finalizat în 1983. (…)

În 1990, când s-a deschis Europa răsăriteană, eu am hotărât că m-am săturat să lucrez în Londra — avem deja șapte ani și am lucrat mult, și că vreau să fiu ghid pentru tururi ale Europei centrale și răsăritene și am lucrat mai mult cu americani. N-am mai acceptat niciun fel de muncă în Londra.

Am fost până în Rusia cu americani. Pe urmă în 2010 m-am săturat și de asta, după 20 de ani, și acum fac puțin din fiecare și lucrez și ca interpret la conferințe în limba maghiară și română”, precizează ghidul originar din Oradea.

Un tur al Londrei cu autocarul, chiar și numai de câteva ore, este un bun prilej pentru Eva de a-și etala cunoștințele, dar și farmecul personal, punctându-și mai mereu discursul cu un umor fin, englezesc.

„Cei care călătoresc prima dată în Anglia cu autocarul și stau în partea din față a mașinii întotdeauna fac atac de cord pentru că la fiecare curbă au impresia că intră în parapeții de pe marginea drumului.

Însă asta e partea corectă! Cea pe care se circulă aici. Da, serios! Când omul se urcă pe cal face acest lucru de pe partea stângă, pentru că oamenii se luptau în general cu mâna dreapta, în care aveau sabia. Napoleon când a început expansiunea lui europeană și a ajuns până în Rusia și înapoi a schimbat sensul din stânga pe dreapta. Și a mai făcut câteva schimbări în Europa, dar asta a fost una din marile schimbări.

Napoleon n-a fost niciodată în Anglia așa că englezii au rămas la căruță, la caleașcă, la mașină pe partea stângă și foarte multe țări care au fost în imperiul britanic sunt cu circulația pe partea stângă. Deci, de fapt, natural, tradițional așa este corect”, spune Eva în deschiderea prezentării în fața unui grup de români sosiți pentru prima dată la Londra, iar intervenția ei continuă în același ton șugubăț: „E o climă temperată în Anglia. Iarna temperatura nu scade sub zero grade în Londra. În timpul iernii nu avem zăpadă.

Dacă ninge atunci e „catastrofă națională”, se opresc autobuzele, metroul și se închid școlile. Londonezii iau o tavă de plastic sau o pungă și se duc pe un deal să alunece cu ele, pentru că sanie nu are nimeni. Mai apoi, spitalele sunt pline de persoane ce au cu probleme la spate”.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata