Credinţa în Dumnezeu se află în sufletul oricărui muritor care trece pragul celui mai vechi aşezământ monahal din Țara Românească – Mănăstirea Tismana, locul unde eşti mai aproape de Creator, unde cunoşti tainele sufletului şi te descoperi pe tine însuţi, lăcaşul pe care Sfântul Nicodim l-a ridicat la îndemnul Maicii Domnului.
Liniştea de aici, dorul de Dumnezeu, setea de cunoaştere şi întregire, iubirea de frumos şi redescoperire de sine fac ca anual Mănăstirea Tismana să fie vizitată de zeci de mii de credincioşi, care revin pentru a se închina în faţa uneia dintre cele mai de preţ minuni lăsate de Sfântul Nicodim pe pământ gorjenesc.
Mănăstirea Tismana este una dintre cele mai vechi din ţară şi are activitate neîntreruptă, trăind aici călugări de mai bine de 600 de ani. Este aşezată pe stânca unui munte şi îşi ia numele de la coniferul de tisă, conifer ce odinioară împădurea locurile acestea şi din lemnul căruia Sfântul Nicodim, ctitorul mănăstirii, a ridicat aici prima mica biserică din lemn de tis.
Pe vechea temelie a fost ridicată biserica mare de astăzi, de zid, tot de către Sfântul Nicodim, cu ajutorul material al primilor domnitori ai ţării. Construcţia este începută din timpul lui Radu I, terminată de fiii acestuia, Dan 1 şi Mircea cel Bătrân, şi sfinţită la 1377. În principalele ziduri, biserica mare este biserica Sfântului Nicodim, fiind monument din secolul al XIV-lea. Deşi a trecut prin numeroase cumpene, ea a reuşit să răzbată prin negura timpului şi a devenit unul dintre cele mai iubite şi vizitate aşezăminte monahale din România.
”Ca şi arhitectură, ea este construită în plan triconc, formă de navă cu trei conci, trei abside laterale, este un tip de plan care apare prin secolul X în Macedonia, se răspândeşte cu mare rapiditate în Muntele Athos, de unde Sfântul Nicodim îl aduce pentru prima dată pe pământul nostru, pentru ca până la urmă să ajungă tipul clasic de biserică mănăstirească. În ceea ce priveşte pictura bisericii, iniţial ea era pictată monocrom, desene simple realizate într-o singură culoare.
Prima frescă policromă este realizată de Dobromir din Târgovişte, în 1564, era cel mai vestit pictor al timpului său, însă, din păcate, din fresca lui o mai păstrăm numai pe cea a pronausului. În restul bisericii păstrăm frescă de secolul XVIII, de la 1733, şi tot în secolul XVIII, peste fresca lui Dobromir, a fost aplicat un nou strat de frescă, frescă care a fost tăiată, decupată şi aplicată pe pereţii muzeului.
Este unic în ţara noastră, au fost două straturi suprapuse de frescă, iar cel de deasupra a fost salvat, decupat şi aplicat pe pereţii muzeului şi în friza care ocoleşte sălile parterului şi etajului, ceea ce nu a putut fi expus în muzeu este expus în alte spaţii”, povesteşte maica Maria, ghidul mănăstirii.
La numai un veac de la întemeiere, Mănăstirea Tismana devine posesoarea celui mai mare domeniu mănăstiresc din voievodat, deţinând aproape până la 80 de sate, zece dintre ele chiar în Serbia. În a doua jumătate a secolului XV, multe dintre mănăstirile Olteniei au fost incendiate, unele chiar distruse, iar mănăstirea Tismana a suferit atunci foarte mult, însă o restaurare amplă a avut loc abia în timpul lui Neagoe Basarab.
”Neagoe Basarab se afla fugar în Țara Românească, şi-a găsit refugiul aici şi în momentul în care a ajuns domnitor a refăcut tot ce putea reface în acel timp. Începând cu anul 1600, mănăstirea a fost nevoită să posede arme, din ordinul Porţii, marile fortăreţe ale ţării au fost distruse şi mănăstirile au fost atunci folosite ca şi centre de apărare, întărite cu tunuri.
Înainte de 1650, Matei Basarab s-a aflat şi el fugar în Țara Românească, era lupta pentru tron, şi-a găsit refugiul aici şi, în momentul în care a ajuns domnitor, în semn de recunoştinţă, a refăcut din temelie biserica polniţei, biserica fostului spital mănăstiresc, care poate fi văzută până astăzi, este vorba de bisericuţa mică din cimitir. Pe la 1720 mănăstirea a suferit un incendiu, în 1788 Rusia, aliată Austriei, declară război Turciei, luptele s-au dat pe pământul nostru, mănăstirea a avut foarte mult de suferit, a fost prădată atunci”, mai spune maica Maria.
În 1821, atunci când a avut loc revoluţia lui Tudor Vladimirescu, cercetări mai noi arată că prima proclamaţie către ţară s-ar fi scris şi multiplicat la Tismana, cunoscuta proclamaţie de la Padeş. Atunci, mănăstirea a fost evacuată, ocupată de 3.500 de oameni, iar aici a rămas un singur preot care oficia slujbe religioase. Călugării s-au retras în munţi, în schituri, chiar şi în peşteri.