Sindromul Stendhal la iubitorii de artă, în atenţia medicilor

Medicii italieni sunt preocupaţi de o boală ciudată legată de pasiunea pentru artă, numită de ei ‘sindromul Stendhaľ. În 1817, pe când Stendhal vizita la Florenţa biserica Santa Croce, a simţit că leşină, inima a început să-i bată mai repede şi a trăit ‘un fel de extaz’, scrie publicaţia franceză 20minutes.

‘Absorbit de contemplarea frumuseţii sublime, o vedeam de aproape, aproape că o atingeam. Am ajuns la un nivel foarte înalt de emoţie, unde s-au întâlnit senzaţiile celeste date de Artele Frumoase şi sentimentele pătimaşe’, scria Stendhal. Acest sentiment de slăbiciune datorată artei a fost trăit şi de alţii decât autorul romanelor ‘Roşu şi negru’ şi ‘Mănăstirea din Parma’.

În 1979, psihiatrii au început să se gândească la o boală clinică, au inventariat cazurile constatate (câteva sute) şi au alcătuit tipologii (de exemplu, florentinii sunt imunizaţi, iar europenii sunt foarte expuşi).
În această vară se desfăşoară un studiu la Florenţa, pentru studierea comportamentelor turiştilor şi a reacţiilor lor în faţa artei. Proiectul este ambiţios: este vorba de organizarea unui tur al operelor deosebite, pentru a descoperi efectul lor asupra turiştilor. Li se va măsura ritmul cardiac, respirator, tensiunea, consumul de oxigen ca dovezi ale corelaţiei psiho-emotive.

Ei vor fi supuşi apoi unor teste de scriere creativă, cu referire la operele văzute, pentru a evalua sindromul din punct de vedere calitativ şi a afla felul în care poate fi ‘simţită’ o operă de artă. Un loc ales este Palazzo Medici Riccardi, care datează din secolul al XV-lea – a fost construit pentru familia Medici, a fost apoi proprietatea marilor duci din Florenţa. Multe din operele sale au fost împrăştiate şi acum se află aici doar birouri.

Chiar dacă acest loc nu este în măsură să-i farmece pe turişti, există variante ale sindromului, cum este de exemplu cel al Ierusalimului, de natură mai degrabă psihică. Emoţia este provocată de sacralitatea oraşului: în oraşele sfinte, ca Ierusalimul, ia naştere un delir mistic.

 

În fiecare an, circa o sută de turişti sunt atinşi de un astfel de delir – unii leşină, alţii se cred Isus sau şi una şi alta.
Există şi situaţia inversă, ca de exemplu sindromul Parisului. El îi afectează pe japonezii care credeau că vor găsi în Paris Oraşul Luminilor, visat de ei, şi care nu este la înălţimea aşteptărilor. Decepţia este uneori atât de mare, încât unii se repatriază sau au chiar nevoie de spitalizare.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata