Superoferta verii a venit şi în România: „Plăteşte unul şi merg doi”

– Cu 150 de euro, două persoane pot petrece cinci nopţi la un hotel de două stele din Neptun, cu trei mese pe zi

Speriaţi de perspectiva unei veri fără turişti, hotelierii de pe litoralul românesc au ieşit şi ei cu oferte de criză, după modelul practicat de greci şi bulgari încă de anul trecut, scrie Gândul.

Pachetul „Plăteşti un loc şi merg doi” a fost lansat de către o agenţie din Bucureşti în urmă cu câteva zile şi deocamdată este valabil doar pentru opt hoteluri de două stele din Neptun. Astfel, cu 650 de lei (aproximativ 150 de euro), două persoane pot petrece cinci nopţi cu pensiune completă la hotelurile Prahova, Bâlea, Craiova, Slatina, Romanţa, Terra, Caraiman şi Clăbucet, ofertă valabilă de pe 3 iulie până la sfârşitul lunii august.

„Camerele nu sunt prevăzute cu aer condiţionat şi nici cu minibar sau televizor. Este bine ca turiştii să ştie dinainte, unii poate au pretenţii”, ne explică Marilena Diaconu, directorul executiv al agenţiei care vinde aceste pachete turistice.

Reprezentanţii agenţiilor de turism cred că oferta recent lansată îi va convinge şi pe alţi hotelieri să promoveze pachete similare, cu atât mai  căutate în această perioadă. „În sfârşit începem şi noi să avem oferte la nivelul ţărilor din jur. Este noutatea anului şi sunt sigur că în curând vor apărea asemenea programe la nivel naţional, care pot salva turismul într-un an greu”, a declarat pentru Gândul Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Separat de oferta recent lansată în Neptun, două hoteluri din Cap Aurora şi Jupiter au un program special numit „Plăteşte unul, mănâncă doi”, valabil între 1 şi 15 iulie.

Citește și
1 Comentariu
  1. cristea gheorghita spune

    va rog un nr. de contact, adresa de e-mail .
    multumesc anticipat !

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata