Teatrul „Mihai Eminescu” din Oraviţa – primul din ţară, o adevărată bijuterie arhitecturală

Orașul Oravița este denumit orașul premierelor, aici având loc, în decursul timpului, o serie de exclusivități la nivel național. Dintre acestea, poate cea mai importantă este primul teatru din România, al cărui imobil este o adevărată bijuterie arhitectonică, inclus în Patrimoniul Național Mobil și Imobil din România.

„Oravița este considerat un pol important al culturii și istoriei românești, iar enumerând doar câteva dintre aceste exclusivități și obiective turistice, primul teatru, prima cale ferată de munte, prima gară, prima farmacie montană, prima fabrică de bere din România, ne dăm seama de importanța culturală și istorică pe care o poartă acest oraș”, declară edilul urbei, Dumitru Ursu.

Inaugurat în anul 1817, după proiectele arhitectului Ion Niuny, Teatrul ”Mihai Eminescu” din Oravița este primul din România. De asemenea, este prima clădire de teatru din sud-estul Europei executată din piatră și prima clădire de teatru din Europa iluminată cu lămpi de acetilenă.

La 1800, o asociație a diletanților a avut ca obiectiv ridicarea unui edificiu pentru a găzdui spectacole de teatru și muzică. Astfel, se consolidează un nucleu de artiști diletanți (amatori) și se organizează spectacole. În decembrie 1815, a fost organizat un bal de caritate pentru victimele războaielor napoleoneene, morții și răniții din bătălia de la Leipzig, invalizii, văduvele  și orfanii de război din Oravița și din împrejurimi. Diletanții dau și un spectacol în grădina Hotelului ‘Coroana’ și adună suma de 51 florini și doi creițari.

La 24 martie 1816, a avut loc o colectă care s-a dovedit a fi una importantă. Suma adunată a fost de 8.622,50 florini vienezi, fapt pentru care a fost lansată ideea finalizării edificiului teatral până în 1817, când întreg Banatul sărbătorea centenarul eliberării de sub administrația otomană.

În 1817, teatrul e ridicat în stilul barocului vienez și imită vechiul Burgtheater al Vienei care, nemaiexistand efectiv din 1889-1890, sporește valoarea de unicat a teatrului din Oravița. Edificiul s-a zidit pe terenul ‘Goldberger Gewerkschaft’. Arhitectul proiectant este un aromân, Ion Niuny (Niuni), care solicită colegului său din Viena, Ieronimus Platzger, să copieze organizarea interioară a Burgtheater-ului din capitala imperiului, iar Francisc Knee, un pictor foarte cunoscut și solicitat la vremea respectivă, aplică la fața locului tot ceea ce înseamnă note, date, idei, schițe, proiecte inspirate de modelul vienez, în planșele lui Ieronimus Platzger.

Ornamentele teatrului sunt în stil rococo, în culori roșu și auriu. Clădirea are o lungime de 36 metri și o lățime de 15 metri. Din foaier, se ajunge și la balconul sprijinit pe coloane. La parter se găsește ‘cercul locurilor bune’. Spre stradă exista o sală mare, pentru recepții și baluri, iar alături, un foaier. Sala de spectacole, în formă de semicerc, are loji, atât la parter, cât și la etaj.

Când teatrul a fost inaugurat a uimit — și impresionează și azi — prin stilul, frumusețea și bogăția sa arhitecturală și decorativă.

Cortina mare a fost pictată de Francisc Zech, directorul Școlii Gimnaziale din Oravița. Spectacolul inaugural a avut loc, după cum susțin unii istorici, în prezența familiei și a suitei imperiale, Francisc I de Habsburg-Lorena (între 1792-1806 a avut titlul de Francisc II al Sfântului Imperiu Romano-German apoi din 1806 pe acela de Francisc I de Austria, până la moartea sa, în 1835) și Carolina-Augusta de Bavaria.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata