Toate pârtiile de schi sunt deschise în staţiunile montane Straja, Parâng şi Râuşor

Toate pârtiile de schi sunt deschise în staţiunile montane Straja, Parâng şi Râuşor, stratul de zăpadă pregătită şi bătătorită cu utilajele fiind cuprins între 25 şi 30 de centimetri, potrivit informaţiilor furnizate de către Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara.

‘Pe pârtia de la Râuşor, din Retezat, se schiază foarte bine. În staţiunea Straja, din Masivul Vâlcan, se schiază foarte bine pe pârtiile Constantinescu, Platoul Soarelui şi Slalom. Sperăm să se dea drumul şi la pârtia de la teleschiul 5, oprită din cauza viscolului. În Parâng se schiază pe toate cele trei pârtii, respectiv Europarâng, B şi A — sub telescaun’, a declarat salvamontistul Doru Oprişoni.

Chiar dacă temperaturile de afară se anunţă mai scăzute ca de obicei, salvamontiştii se aşteaptă ca un număr mare de turişti să vină la schi sau la sanie în cele trei staţiuni montane. De aceea, echipele Salvamont vor fi prezente în toate staţiunile pentru a-i îndruma şi ajuta pe schiori, dar şi în cazul unor intervenţii ce pot apărea din cauza accidentelor pe pârtii.

‘Le recomandăm turiştilor să fie echipaţi cât mai bine pentru că temperaturile sunt destul de mici şi să asculte de sfaturile salvamontiştilor’, a spus Oprişoni.

Pe de altă parte, în toate staţiunile au fost pornite instalaţiile de transport pe cablu, iar drumurile de acces au fost curăţate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata