Tradiţiile Dunării de jos, la muzeul viu Vatra cu Dor de la Şiviţa

Sute de elevi participă anual la tabere de creație inițiate și conduse de cunoscutul mascolog și actor Paul Buța, la Muzeul Vatra cu Dor din comuna gălățeană Șivița, clădit cu mâinile lui, după tradițiile de la Dunărea de Jos.

La început fiecărei manifestări, meșterul are obiceiul de a le povestit adolescenților și vizitatorilor cum i-a venit ideea de a face acest muzeu, care cuprinde o casă tradițională și ateliere de olărit, de măști, de țesut și de lemnărie.

,,Activitatea efectivă a început în 2003 cu finanțare din propriul buzunar. Tot ce am adunat în ani ca să-mi cumpăr un apartament în Galați, am investit în acest loc de casă pe care l-am cumpărat, iar casa părăsită am renovat-o. În nebunia mea am crezut că în șase luni o voi inaugura, însă a fost extraordinar de multă muncă, iar lutul nu se usucă atunci când vrei tu, ploaia nu vine atunci când vrei tu și nici soarele și atunci a trebuit să o amân doi ani de zile timp în care am lucrat efectiv împreună cu soția mea și cu cei doi băieți ai mei. Doar câteva femei, pe care le-am chemat să vină și să lipească, m-au ajutat să facă o față frumoasă la pereții de la casa tradițională. A ieși exact cum mi-am închipuit-o în visele mele, începând de la troița de la intrarea în curte, făcută dintr-un salcâm aflat la poartă și până la ultimul colț, acolo unde mai facem câte un grătar și bem o ulcică cu vin. Până și buruienile le-am pus acolo unde știam eu că trebuie să crească lângă colțul de gard’, a declarat  Paul Buța.

Muzeul cuprinde o gospodărie tradițională învelită cu stuf, cu cerdac, cu prispă de lut și cu cele două camere, casa de locuit și bucătăria. Fiecare dintre ele cu instrumentarul adecvat, bucătăria cu covețile din lemn, unde se frământă pâinea, cu tingirile sau tăvările tradiționale, în care se face mâncare, cu oalele de lut în care se pune laptele la prins și se obține chișleagul tradițional, sărărița din lemn, fundul pe care se răstoarnă mămăliga, linguri de lemn. Camera de locuit cu saltelele cu paie, iar pe pereți, levicerele vechi din cânepă sau lână. Are gard de nuiele și o fântână de 37 metri în pământ.

Bucătăria de vară cu cuptorul tradițional pentru copt pâine, lângă bucătărie fiind atelierul de olărit cu roata olarului, atelierul de lemnărie cu unelte, care astăzi nu mai sunt cunoscute, ca sfredelul și vranul. Nu există curent electric în niciunul dintre ateliere și nici în gospodăria tradițională, lumina fiind furnizată de opaiț sau lampă cu gaz.

Atelierul de țesut are război de țesut manual și o ladă de zestre cum era pe vremuri la fetele de măritat, din care nu lipsesc pernele cusute de mână cu modelele tradiționale, care însemnau fie pomul vieții, fie pasărea suflet, rozete solare, levicere simple, covoare în alesătură sau în chișcătură cum spun bătrânii.

”Fetele pot să vadă cum se trece suveica printre ițe și cum se țese un cot de pânză. Tot aici este instrumentarul necesar până la a se obține firul cu care se țese: furca de tors lână, lâna care este de scărmănat, cum se fac ghemele sau țăghiile cum le spun bătrânii, răsucirea lânii, vopsitul ei în culori tradiționale obținute din frunze, coajă de copac, rădăcini de ștevie, brusture, diferite nuanțe și culori. Mama Măriuța sau mama Vioara, unele dintre vecinele mele care vin de fiecare dată când le chem, își pun furca în brâu și torc, spre desfătarea vizitatorilor,’ povestește actorul.

În atelierul de olărit, care inițial a fost un grajd pentru cal și care a fost transformat după un model tradițional într-o cameră frumoasă, a fost montată o roată a olarului, pentru că în județul Galați doar la Rădești este un centru vechi de olărit, dar care nu mai activează de foarte multă vreme.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata