Vâlcea – capitala turismului balnear

Băile Olăneşti

Vâlcea a revendicat titlul de capitală a turismului balnear încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, prin cele patru stațiuni ale sale: Băile Olănești, Călimănești, Băile Govora și Ocnele Mari.

Fiecare dintre primele trei este situată la o distanță de aproximativ 20 de kilometri față de Râmnicu Vâlcea, capitala județului, spre nord, vest și sud vest. Toate trei au primit în 2011 statutul oficial de „stațiuni balneologice de interes național”, mai precis, fiind vorba de o reatestare a valorii lor în domeniul turismului medical și balneoclimateric.

În rest, cele trei stațiuni sunt diferite prin oferta lor balneară, istorie, legende, geografie, acest lucru contribuind, de altfel, în sens pozitiv, la o ofertă variată pentru un turist care și-ar dori să le cunoască preț de câteva zile, sau să petreacă un sejur aici.

„Olăneștiul sau Băile Olănești este stațiunea cu cele mai multe izvoare minerale din România, peste 30 captate, de aceea i se mai spune stațiunea ‘Izvoarele de Aur’, apele de aici fiind iodurate, bromurate, sodice, calcice, sulfuroase și clorurate, hipotone sau izotone”, spune primarul orașului, Sorin Vasilache.

Anul 1873 este anul cel al confirmării valorii terapeutice a izvoarelor minerale de la Olănești, care, alături de cele din Călimănești, obțin medalii de aur la Expoziția Internațională de la Viena. Atenția pe care i-o dă Olăneștiului dr. Carol Davila și vizita prințului Carol I al României, în 1867, fac ca Olăneștiul să intre în atenția lumii, devenind, la sfârșitul secolului al XIX-lea, una dintre cele mai importante stațiuni din țară. Apele minerale de la Olănești au fost analizate chimic și comparate cu cele de la Baden-Baden, Karlovy-Vary și Aix de Bains, precum și din multe alte stațiuni europene de mare renume.

În anul 1895, însă, o furtună provoacă mari torente de apă care astupă izvoarele. Refacerea stațiunii începe în primul deceniu al secolului XX, iar după primul război mondial, Olăneștiul devine una dintre cele mai renumite stațiuni balneare din țară.

Staţiunea Călimăneşti

„În acest interval de timp s-au făcut multe amenajări hoteliere, s-a construit un pavilion de băi minerale cu apă sulfuroasă, s-a făcut analizarea și captarea izvoarelor după standardele europene ale vremii. Spre anul 1950, a fost amenajat cel mai important și totodată cel mai renumit izvor din Olănești, izvorul nr. 24. Se spune că stațiunea are treizeci de ‘vene’ care sunt rațiunea existenței sale”, spune Vasilache.

La faima Olăneștiului a contribuit, în perioada comunistă, construirea a două mari edificii balneare, unul făcut de Gheorghe Gheorghiu Dej și celălalt de Nicolae Ceaușescu.

Din punct de vedere arhitectonic, orașul este nou, însă construcțiile fiind, totodată, în armonie cu Valea Olăneștiului și cu peisajul montan de la poalele Munților Căpățânii.

Călimăneștiul sau Călimănești-Căciulata este antecamera Defileului Oltului. Cunoscut din secolul al II-lea drept punct central al liniei de fortificații romane — Limes Alutanus, prin castrul Arutela, Călimăneștiul este atestat documentar de Mircea cel Bătrân la 20 mai 1388, prin actul de înzestrare a viitoarei sale necropole domnești — Mănăstirea Cozia, document în care sunt pomenite și orașele Râmnicu Vâlcea și Pitești.

„Apele minerale de la Călimănești sunt folosite pentru prima dată de călugării Mănăstirii Cozia și sunt atestate documentar în 1520, în consemnările de călătorie ale lui Gavril Protul, conducătorul din aceea vreme de la Muntele Athos, care numește împrejurimile Mănăstirii Cozia pământul făgăduinței”, susține primarul Florinel Constantinescu.

Se spune că și Mircea cel Bătrân s-a tratat la bătrânețe cu apele minerale de la Călimănești. Pe la jumătatea secolului XIX, doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris. De asemenea, Franz Joseph, regele Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata. Călimăneștiul devine stațiune la începutul secolului XX, o dată cu apariția primelor pensiuni în stil elvețian, case cu turn, dar și a hotelurilor, cel mai vechi fiind Pavilionul Central (Hotelul Central de azi).

Băile Govora

Până în anii ’80, bijuteria Călimăneștiului a fost insula Ostrov, singura insulă locuită de pe râurile interioare din România. Aici se afla o pădure de arbori seculari, un cazinou și Schitul Ostrov, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab. Odată cu construcția hidrocentralei Călimănești, insula a trecut foarte aproape de dispariția totală. În ultimul moment, autoritățile au acceptat ca insula să fie salvată de la inundare. A fost supraînălțată cu 4 metri, dar s-au distrus pădurea seculară și cazinoul. Singura care a fost ridicată și salvată a fost biserica Schitului Ostrov.

„În anii ’70, stațiunea s-a extins spre Căciulata și Cozia. În prezent, și-a îmbunătățit oferta turistică cu mai multe piscine private cu ape termale, iar primăria derulează un proiect european în urma căruia Călimăneștiul va avea un aqualand și navigație de agrement între Cozia și Ostrov”, subliniază edilul stațiunii.

Distinsa doamnă a turismului balnear din Vâlcea, numită și Sighișoara Sudului, Băile Govora, se străduiește astăzi să-și recapete atmosfera și stilul din perioada belle-epoque. În anii ’30, aici se organizau campionatele naționale de bridge, și stațiunea era cotată la Bursa de la Paris. Govora deține cea mai valoroasă arhitectură balneară din județul Vâlcea, conturată în prima jumătate a secolului XX.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata