Vâlcea: Pahomie – schitul haiducilor care au înlocuit armele cu crucea lui Hristos

Multe au fost scrise sau spuse despre mănăstirile din Vâlcea, județul catalogat drept Athosul României, având de la nord la sud nu mai puțin de 52 de lăcașe de cult, o zestre pe care ortodoxismul românesc a oferit-o spre păstrare și respect pentru toți pelerinii care se abat preț de câteva zile în aceste locuri.

Dacă depresiunea Horezu constituie un centru ecumenic și cultural românesc, străbătut de axa sfintelor mănăstiri Hurezi, Bistrița și Govora, adevărate școli și tipografii de carte veche, regiunea Olănești aduce cu sine un alt culoar spiritual, mituri și legende, spiritualitate și noblețe. Nu mai puțin de patru mănăstiri urcă spre munte din Valea Cheii, până sus, în adâncul pădurilor de fag ale Munților Căpățânii. Acestea sunt Sărăcinești, Iezer, Pahomie și Pătrunsa, dispuse ca niște trepte spre cer, unde pelerinii merg alături de apele reci ale râului Cheia.

După ce pelerinul trece de sfântul schit Iezer, locul unde în urmă cu sute de ani s-a produs cel mai crud asasinat, zeci de călugări fiind omorâți pentru a destăinui locul unde a fost îngropată comoara lui Mihai Viteazul, drumul se afundă în pădurile din Munții Căpățânii, ajungând la un lăcaș de cult despre care nimeni nu știe când a fost zidit — Pahomie sau ”schitul haiducilor”. Biserica centrală este pe trei sferturi acoperită de stânca sub care a fost construită. Este o biserică simplă, sub formă de navă cu un pridvor mic și sprijinită pe stâlpi rotunzi de cărămidă.

Lăcașul de cult se află la poalele Muntelui Buila din Masivul Căpățânii, pe Valea Cheii, la 7 km. de schitul Iezer, pe drumul care duce apoi la Schitul Pătrunsa, ”schitul copiilor” cum mai este cunoscut.

Istoria schitului Pahomie este păstrată de memoria celor bătrâni de la poalele muntelui, fiindcă date scrise despre începuturile lui nu s-au păstrat. Nici măcar pomelnice, „e ca și cum Dumnezeu l-a ridicat, fără să spună nimănui”, spune istoricul vâlcean Ion Popescu.

”După tradiție, schitul ar fi fost durat în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu de către postelnicul Popa, devenit în călugărie Pahomie, feciorul stolnicului Iordache Pâșcoveanu’, Valeriu Anania în lucrarea sa ”Cerurile Oltului’. Iordache Pâșcoveanu, căsătorit fiind cu Ancuța, fiica lui Preda Brâncoveanu, era prin urmare, unchi al marelui voievod.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata