Air Algerie: 54 de francezi, inclusiv cu dublă cetăţenie, printre pasagerii care au murit

Avionul Air Algerie, care s-a prăbușit joi în nordul Mali, provocând moartea de 118 persoane, avea la bord 54 de cetățeni francezi, inclusiv persoane cu dublă cetățenie, membri a 21 de familii, a declarat vineri ministrul de externe al Franței, Laurent Fabius, informează AFP.

Până în prezent, autoritățile franceze vorbeau despre 51 de cetățeni ai Franței decedați în accident.

La rândul său, secretarul de stat pentru francezii din străinătate, Fleur Pellerin, a declarat, la Ouagadougou, că la bordul avionului Air Algerie, care s-a prăbușit în Mali, nu erau înregistrate ‘persoane suspecte’.

‘Potrivit anchetelor desfășurate concomitent de autoritățile burkinabeze și din ceea ce cunoaște partea franceză, nu erau persoane suspecte printre pasagerii înregistrați la bord. Însă, pentru a avea certitudinea acestui lucru, trebuie să așteptăm finalizarea anchetei de la fața locului’, a declarat Pellerin, la finalul unei reuniuni a celulei de criză organizate la Burkina Faso. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata