Alianța Pacienților Cronici din România avertizează că 77% din românii care locuiesc în mediul rural suferă de obezitate sau sunt supraponderali

30

În perioada mai-iunie, Alianța Pacienților Cronici din România a testat peste 1.200 de pacienți, iar rezultatele nu sunt deloc îmbucurătoare. Acestea au arătat că peste 70% dintre românii din mediul rural suferă de o boală care poate provoca alte probleme de sănătate.

Concret, analizele efectuate în perioada mai-iulie arată că valorile colesterolului sunt crescute, acesta fiind principalul factor care duce la afecțiunile cardiovasculare.

În urma testării, care a avut loc în mai multe județe precum Iaşi, Dolj, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Mureş şi Caraş Severin, s-a descoperit și că 69% dintre aceștia aveau glicemii de prediabet şi diabet.

În timp ce valoarea normală a diabetului este sub 100, a fost înregistrată o valoare de 369.

Peste 75% dintre cei testați cu avut nivelul colesterolului mult crescut

În contextul rezultatelor analizelor  se arată că mai mult de 75% dintre cei testaţi au colesterolul LDL („colesterolul rău”) crescut şi foarte mare şi mai mult de două persoane din trei au glicemii de pacienţi cu pre-diabet şi diabet.

De asemena, 45,4% se află în diferite stadii de obezitate, în timp ce 31,5% sunt supraponderali.

Prevenția nu este printre prioritățile oamenilor din mediul rural

În acest sens, Asociația Pacienților Cronici din România mai arată că doar 12.6% dintre cei care au indicele de masă corporală mai mic decât 30 au vorbit cu medicul de familie cu privire la greutatea lor.

Mai mult, 28% dintre cei care au hipercolesterolemie știau că au nivelul colesterolului peste 200.

Mai mult de două persoane din trei aveau glicemii de prediabet şi diabet. Dintre persoanele cu diabet, mai mult de 40% aveau risc mediu şi mare de neuropatie diabetică (Testul Michigan).

Peste 100 de persoane au fost depistate cu tulburări de ritm cardiac

În contextul medical, în urma testelor cu EKG, au fost descoperite 113 persoane care sufereau de ritm cardiac, în timp ce 95 aveau afecțiuni ischemice, iar 9 aveau modificări ale dimensiunilor cavităților cardiace.

Un sfert din populația testată are deficit de fier

Din punct de vedere al sănătăţii generale, nu în ultimul rând, 25% din populaţia testată are deficit de fier.

Analizele efectuate gratuit au fost: glicemie, hemoglobina glicată, colesterol (toate acestea atât la faţa locului, cât şi în laborator), analize de sânge (hemogramă, profil lipidic, feritină), EKG, testul Michigan pentru complicaţiile diabetului, chestionar de risc cardiovascular.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata