CEC a confirmat că din 2 august 2010 primeşte cereri pentru programul de reabilitare termică a locuinţelor

CEC Bank a confirmat că, din 2 august 2010, va primi cereri din partea cetăţenilor care doresc să ia credite garantate de stat pentru reabilitarea termică a locuinţelor, a declarat joi (22 iulie 2010) primul-ministru Emil Boc.

„M-am asigurat că din 2 august Fondul (de garantare pentru IMM-uri – n.r.) poate fi accesat de către cetăţeni şi, până în acest moment, avem confirmarea CEC-ului că din 2 august oamenii vor putea merge la CEC să solicite garanţie guvernamentală. Adică, iau bani cu garanţia statului, pentru a-şi reabilita termic blocul, iar dobânda să fie plătită de către stat.

M-am asigurat că în perioada următoare se încheie convenţia între Fond şi Ministerul Finanţelor şi, de asemenea, mecanismele tehnice pentru convenţiile care se încheie între Ministerul Dezvoltării Regionale şi bănci pentru finanţarea dobânzii. Până în acest moment, avem un răspuns pozitiv de la CEC cu privire la implicarea în acest program”, a precizat Emil Boc.

El a arătat că Executivul doreşte un plafon al dobânzii în acest program în funcţie de dobânda în sistemul EURIBOR. „Cu cât este mai mică dobânda, cu atât mai mulţi cetăţeni vor fi sprijiniţi pentru a avea dobânda subvenţionată de către stat. Noi am pus un plafon de 1,9 plus EURIBOR în normele metodologice”, a spus premierul.

Emil Boc a discutat, joi, cu reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare pentru IMM-uri. Prin programul de garantare a creditelor pentru reabilitarea termică a locuinţelor, proprietarii sau asociaţiile de proprietari beneficiază de garanţii de stat la contractarea de împrumuturi bancare, iar în plus statul va plăti şi dobânzile la creditele astfel obţinute.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata